Echipa feminină de handbal a Clubului Sportiv Municipal Slobozia nu a reuşit să câştige nici un punct în retur deşi a evoluat de trei ori. Deplasările la Zalău şi Roman dar şi meciul de pe teren propriu cu Dunărea Brăila au însemnat tot atâtea înfrângeri pentru trupa antrenorului Dumitru Muşi, echipă ce ocupă locul 12 din 12 în clasamentul Ligii Naţionale.
Cu un lot subţire şi decimat de accidentări, misiunea evitării locurilor 11 – 12, cele ce duc la barajul pentru evitarea retrogradării, ţine mai mult de minune decât de realitate, lucru recunoscut şi de renumitul tehnician: „Din păcate stăm rău în clasament, suntem pe locul 12, ultimul, şi trebuie să facem eforturi deosebite pentru a ajunge pe locul 10. Ar fi un lucru extraordinar, ar ţine de domeniul minunilor să reuşim să evităm barajul. În retur jucăm cu Măgura Cisnădie şi cu Danubius Galaţi în deplasare, meciuri pe care trebuie să le câştigăm dacă vrem să avem şanse pentru locul 10. Şi mai important, ar trebui să ne câştigăm toate meciurile de pe teren propriu. Fetele s-au mişcat un pic mai bine în retur şi au fost mai agresive pe propriul semicerc dar se simte foarte mult că nu am posibilitatea de a-mi forma o echipă stabilă, un prim „7” închegat şi valid meci de meci. Sunt obligat mereu să improvizez din cauza accidentărilor.”
Dumitru Muşi regretă că nu s-a reuşit legitimarea în pauza competiţională a unor handbaliste care să suplimenteze posturile cu probleme. „Sunt un pic trist pentru că nu am reuşit să aducem în iarnă jucătoare care să completeze lotul, handbaliste care să ne aducă un plus de valoare şi pe care să te poţi baza în cazul unor accidentări. Acestea au fost posibilităţile la CSM Unirea Slobozia, probabil au fost alte cluburi cu bugete ce le-au permis să-şi întărească lotul. Nu pot să nu regret că am fi avut posibilitatea să aducem trei-patru jucătoare cu care să ridicăm nivelul jocului şi potenţialul echipei.”, conchide Muşi.