Cum a vrut să scape procurorul HRISTESCU de arest

2

catalin hristescu 2

sursa: lumea justiției.ro
Seful Parchetului Ialomita a expus trei variante pentru a explica de ce a incalcat obligatiile impuse de DNA in ordonanta prin care i se interzisese parasirea tarii. Judecatoarea Mihaela Nita de la CAB i-a respins argumentele: „Este o persoana calificata, fiind mai mult decat puerile apararile sale… Declaratiile inculpatului sunt vadit nesincere… A adoptat o atitudine mai mult decat sfidatoare”.
Seful Parchetului Tribunalului Ialomita, Cristian Hristescu (foto), a incercat sa scape de arest pretinzand ca nu a citit integral ordonanta prin care i se impusese interdictia de a parasi tara si mai multe obligatii subsecvente, pe care DNA sustine ca le-a incalcat atunci cand a luat legatura cu martorii din dosarul in care este urmarit penal pentru santaj, trafic de influenta si instigare la abuz in serviciu. Hristescu a prezentat trei variante, atat in fata procurorilor, cat si in fata judecatoarei Mihaela Nita de la Curtea de Apel Bucuresti, care, in data de 29 ianuarie 2014, a dispus inlocuirea masurii interzicerii de a parasi tara cu arestul preventiv.
Procurorul Hristescu sustine, prin trei declaratii diferite si considerate „vadit nesincere” date in mai putin de 24 de ore, ba ca nu a primit ultima pagina a ordonantei, ba ca nu a citit ordonanta, ba ca avocatul si procurorul de caz nu i-au invederat faptul ca nu avea voie sa ia contact cu martorii cat timp asupra sa exercita masura preventiva a obligarii de a nu parasi tara.
Cristian Hristescu admite ca a luat legatura cu martori in scopul de a-si procura inscrisuri cu care sa combata acuzatiile care i se aduc, in conditiile in care asupra sa fusese dispusa masura preventiva a obligarii de a nu parasi tara pe o perioada de 30 de zile, dar maniera sa de a se apara sa a fost etichetata de judecatoarea Mihaela Nita, in cuprinsul incheierii prin care aceasta a dispus arestarea sefului Parchetului Tribunalului Ialomita, ca fiind „puerila” si „inconsecventa”:
„In raport de vechimea sa ca magistrat procuror si functia de conducere pe care o indeplinea, respectiv de prim procuror al unui parchet de pe langa tribunal, este evident ca inculpatul este o persoana calificata care cunostea foarte bine prevederile legale ce reglementeaza institutia masurilor preventive si ce presupune luarea masurii obligarii de a nu parasi localitatea sau tara, fiind mai mult decat puerile apararile sale si acestea extrem de inconsecvente.”
Mihaela Nita: „In conditiile in care s-a luat in ceea ce-l priveste cea mai blanda masura preventiva, a adoptat o atitudine mai mult decat sfidatoare si, la un interval de numai cateva ore, pe parcursul aceleiasi zile, a incalcat in mod repetat obligatiile impuse”

Potrivit incheierii judecatoarei Nita, desi Cristian Hristescu nu a negat ca a luat legatura si s-a intalnit cu martorii, prin declaratiile date atat in fata procurorului, cat si in fata instantei, acesta a oferit mai multe variante in incercarea de a-si justifica actiunile. Judecatoarea precizeaza ca apararile lui Hristescu nu sunt demne de un profesionist al dreptului penal si ca acesta a avut o atitudine sfidatoare, desi impotriva sa fusese luata cea mai blanda masura preventiva:
„In fata procurorului, la data de 22.01.2014, intr-o prima declaratie, inculpatul Hristescu Cristian a mentionat ca nu a primit ultima pagina a ordonantei de a parasi tara si ca masura dispusa presupunea sa nu plece din tara si ca alte obligatii nu-i incumba, iar in cea de a doua, data la aceeasi data tot in fata procurorului, a aratat ca procurorul de caz i-a inmanat un exemplar integral al acestei ordonante pe care s-a uitat doar la partea in care se spunea dispun obligarea de a nu parasi tara, fara a lectura in continuare continutul ordonantei, ca l-a intrebat pe primul procuror adjunct I.A. daca in situatia in care s-a dispus masura preventiva a obligarii de a nu parasi tara are si alte obligatii in afara aceleia de a nu parasi teritoriul tarii, iar acesta i-a raspuns ca nu.
In fata instantei de judecata, in prezenta cauza, inculpatul a declarat ca a scris si a semnat ca a primit un exemplar, insa datorita starii de sanatate nu a citit-o si ca ordonanta respectiva a fost inmanata de procurorul de caz aparatorului sau ales la care a si ramas, ca a doua zi l-a sunat pe acest avocat A.T. pentru a-l intreba daca are stabilita vreo obligatie prin ordonanta respectiva, iar acesta i-a comunicat ca in afara celor obligatorii, alte obligatii nu au fost stabilite, motiv pentru care la data de 22.01.2014 a renuntat la serviciile acestui avocat.
Aceasta ultima varianta este prezentata si in plangerea formulata impotriva ordonantei Parchetului (…) cu mentiunea ca procurorul anchetator cu rea credinta nu i-a atras atentia in legatura cu obligatiile fixate, plangere care, in opinia Curtii, a fost formulata tocmai pentru a contracara propunerea ce formeaza obiectul acestei cauze.
Declaratiile inculpatului Hristescu Cristian sunt vadit nesincere in conditiile in care din actele dosarului rezulta in mod cert ca inculpatul a semnat personal pentru primirea unui exemplar al ordonantei nr. 73/P/2013 din data de 21.01.2014 a Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie Directia Nationala Anticoruptie-Sectia de Combatere a Coruptiei prin care s-a dispus, in temeiul art.145 ind.1 C.p.p. rap.la art.145 C.p.p., luarea masurii obligarii de a nu parasi tara pentru o perioada de 30 de zile si deci a luat la cunostinta de continutul acesteia, inclusiv de obligatiile ce i-au fost stabilite.
De asemenea, in raport de vechimea sa ca magistrat procuror si functia de conducere pe care o indeplinea, respectiv de prim-procuror al unui parchet de pe langa tribunal, este evident ca inculpatul este o persoana calificata care cunostea foarte bine prevederile legale ce reglementeaza institutia masurilor preventive si ce presupune luarea masurii obligarii de a nu parasi localitatea sau tara, fiind mai mult decat puerile apararile sale si acestea extrem de inconsecvente.
Prin urmare, in contextul celor aratate, Curtea apreciaza ca inculpatul Hristescu Cristian cu rea-credinta a incalcat obligatiile stabilite de procuror prin ordonanta nr.73/P/2013 din data de 21.01.2014 a Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie Directia Nationala Anticoruptie-Sectia de Combatere a Coruptiei prin care s-a dispus, in temeiul art.145ind.1 C.p.p.rap. la art.145 C.p.p., luarea masurii obligarii de a nu parasi tara pentru o perioada de 30 de zile, neputand in niciun caz retine apararile acestuia care nu sunt demne de un profesionalist al dreptului penal. Desi prin calitatea sa de procuror, prim procuror al Parchetului de pe langa Tribunalul Ialomita, avea menirea sa infaptuiasca actul de justitie cu maxima corectitudine si profesionalism, sa contribuie cu atat mai mult la respectarea legii, sa fie un adevarat model in societate si a carui probitate morala trebuia sa fie dincolo de orice indoiala, inculpatul Hristescu Cristian nu numai ca este cercetat pentru fapte prevazute de legea penala, presupus comise profitand tocmai de calitatea sa si care au legatura cu solutionarea unor dosare penale, dar, in conditiile in care s-a luat in ceea ce-l priveste cea mai blanda masura preventiva, a adoptat o atitudine mai mult decat sfidatoare si la un interval de numai cateva ore, pe parcursul aceleiasi zile, a incalcat in mod repetat obligatiile impuse.”

DNA: „Hristescu Cristian a incalcat cu rea-credinta obligatiile instituite in sarcina sa. In mod deliberat, imediat dupa momentul in care a luat la cunostinta de continutul ordonantei prin care s-a dispus masura preventiva a obligarii de a nu parasi tara, i-a contactat pe martorii…”
In aceeasi incheiere, sunt prezentate si motivele pentru care procurorii DNA au cerut inlocuirea interdictiei de a parasi tara cu arestarea preventiva. Astfel, DNA sustine ca seful parchetului Tribunalului Ialomita a incalcat cu rea-credinta obligatiile ce-i reveneau. Concret, imediat dupa ce a luat la cunostinta de ordonanta prin care s-a dispus masura preventiva a obligarii de a nu parasi tara, Cristian Hristescu a luat legatura cu trei martori, mergand la sediul unuia dintre acestia pentru a ridica inscrisuri care l-ar putea ajuta in combaterea acuzelor formulate la adresa sa: „Potrivit proceselor-verbale de redare a convorbirilor telefonice purtate de inculpatul Hristescu Cristian, planselor foto si proceselor-verbale de supraveghere operativa, ulterior momentului in care a luat la cunostinta de masura preventiva a obligarii de a nu parasi tara inculpatul Hristescu Cristian a incalcat cu rea-credinta obligatiile instituite in sarcina sa. (…) In mod deliberat, imediat dupa momentul in care a luat la cunostinta de continutul ordonantei prin care s-a dispus masura preventiva a obligarii de a nu parasi tara, i-a contactat pe martorii B.D. si D.R.. In plus, in dimineata zilei de 22.01.2014, inculpatul s-a deplasat la sediul societatii administrate de martorul D.R., solicitandu-i acestuia sa ii remita niste „facturi care cuprindeau un discount aplicat de societatea pe care o administreaza la vanzarea unor materiale de constructii, cu scopul de a demonstra ca si altor persoane fizice sau juridice le oferea o astfel de facilitate”. In cursul aceleiasi zile, s-a deplasat la sediul Parchetului de pe langa Tribunalul Ialomita, unde a luat legatura cu martorul I.A., caruia i-a solicitat sa ii puna la dispozitie „referatele prin care, in calitate de prim-procuror, isi exprima dezacordul cu privire la solicitarea de transfer pe care o formulase procurorul M.M.”, martor in prezenta cauza.
Astfel, pe parcursul a mai putin de 24 de ore, inculpatul Hristescu Cristian, in mod tendentios, repetat si vadit indiferent fata de obligatiile ce fusesera instituite in sarcina sa, a incercat sa isi procure inscrisuri pe care sa le foloseasca in apararea sa si evident in contracararea acuzelor formulate.
Apararea formulata de inculpatul Hristescu Cristian, in sensul ca nu a lecturat intreaga ordonanta in cuprinsul careia era mentionata si interdictia de a lua legatura cu martorii audiati in cauza, pare cel putin hilara, in conditiile in care pregatirea juridica a inculpatului si functia ocupata pana la momentul punerii in miscare a actiunii penale, impuneau in sarcina sa o diligenta mult mai sporita decat cea care ar putea fi pretinsa unui profan al dreptului.”

www.luju.ro
*Cititi aici integral incheierea judecatoarei Mihaela Nita prin care a fost arestat preventiv procurorul Cristian Hristescu.

 

2 comentarii

Lăsați un mesaj