Mâine, 25 martie, Poliţia Română aniversează 188 de ani prilej cu care Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Ialomiţa a organizat astăzi Cupa presei la tir. La această competiţie au participat 9 jurnalişti. Aceştia s-au întrecut în a doborâ ţinte aflate la 15 metri cu pistoale semiautomate Glock cu calibru de 9 milimetri. Primul clasat în acest concurs a fost reprezentantul site-ului nostru, Alexandru Boştină, care a obţinut 81 de puncte. Următorul clasat a fost Adrian Panait de la ziarul Independent, cu 58 de puncte, iar pe locul 3 s-a situat Mihai Radu de la Antena 1 Slobozia cu 43 de puncte. Prima dintre fete a fost Mihaela Leta de la ziarul Semnal, cu 41 de puncte, care a ocupat locul 4 la general. Competitorii au avut la dispoziţie 10 cartuse.
Reprezentanţii poliţiei au anunţat că premiile sunt simbolice şi se vor înmâna participanţilor mâine cu ocazia galei de aniversare a celor 188 de ani de acivitate. După ce jurnaliştii s-au întrecut între ei, şi poliţişti din cadrul Inspectoratului Ialomiţa si-au măsurat precizia cu acelaşi tip de pistoale. Cum pe 3 aprilie este şi ziua Jandarmeriei Române, aşteptăm cu interes Cupa presei la tir organizată de I.J.J. Ialomiţa.
felicitari premiantilor:)
inteleg ca a fost o competitie a barbatilor… Felicitari domnilor jurnalisti! Asteptam o competitie de ikebana.