Dă un leu, să scăpăm de Derbedeu!

3

După o săptămână de “dăi şi luptă”, numai pentru a salva obrazul României, în ceea ce-l priveşte pe Adrian Severin am ajuns la următoarea concluzie: individul nu ştie decât să ia, nu să şi dea. Căci, nu-i aşa?, dac-ar fi ştiut să dea, şi-ar fi dat de mult demisia. Vazând că nu s-a priceput nici măcar să ia una dintre demisiile celorlalţi doi nedemnitari europeni (colegi de şpagă), să o semneze cu  numele lui şi să o depună, ştiind că, de fapt, în joc sunt multiple beneficii materiale, noi, cei de pe blogul „Sare’n Ochi” (scriitori şi cititori), am decis deschiderea unui cont ce ar urma să fie alimentat cu nişte bani de către cei care doresc, ca şi noi, ca Adrian Severin să-şi dea demisia şi să plece pentru a lăsa obrazul României mai alb, mai curat.

Banii strânşi astfel îi vom oferi lui Adrian Severin, ca motivaţie pentru a pleca, pentru că, după cum se vede, numai la bani ştie să răspundă corect şi concret. Poate aşa vom reuşi să scăpăm de ruşinea provocată de acesta, ruşine pusă în geamul de la stradă ca etichetă de țară: “niște şpăgari, nu ai cu cine!”…

Noi am depus câţiva leuţi  în cont:

RO66 BTRL 0220 1205 T217 40XX
Banca Transilvania

Dacă-ţi pasă de România, dă un leu, să scăpăm de Severin!

http://sareinochi.wordpress.com/2011/03/24/daca-ti-pasa-de-romania-da-un-leu-sa-scapam-de-severin-romania-chiar-te-iubesc/

http://baricada.wordpress.com/2011/03/24/da-un-leu-sa-scapam-de-severin/

 

3 comentarii

  1. excelenta ideea,
    dar de ce nu faceti aceeasi campanie pentru MINISTRA HOAȚĂ MONICA RIDZI
    sau pentru DEPUTATUL INTERLOP DAN PĂSAT ?

    …ce vă reține ? sponsorul ?

  2. SB, uite că nu ne-a venit ideea, dar, acum, că tot ne-ai expus-o, vreau să văd ce te va reţine pe tine să o pui în practică… Altfel, când e vorba de ceva constructiv, toată lumea fuge de mistrie, când e de bubuit, însă, mulţi deştepţi îi mai dau târcoale barosului… “Dă-i şi taie-o” e un principiu de viaţă al poporului român, al cărui strigăt de luptă, dintotdeauna a fost “Fugiiiiţiiii!..”

Lăsați un mesaj