Dar de dai, faci Paștele RAI

3

La marginea satului Păltiniş se află un amplasament pe care cu greu l-am putea numi casă. Aici trăiesc patru dintre cei şapte membri ai familiei Gabrielei Grigore. Povestea lor impresionează prin sărăcia în care supravieţuiesc de ani buni, fără utilităţi şi chiar fără o sursă de apă.
Gabriela are 31 de ani şi cinci copii, dintre care trei sunt acum în grija statului, pentru că le poate oferi cu mult mai mult decât ce pot avea în casa natală. Alături de ea au rămas însă Petruţa, de doi ani şi nou-născutul Ionuţ, care împart raţia de scutece.
Soţul Gabrielei are certificat de handicap pentru nevăzător, iar susţinerea de la stat pentru gradul trei de handicap este de doar 30 de lei. La aceştia se mai adaugă alocaţiile celor doi copii care nu ajung însă nici pentru a cumpăra apă de băut. Gabriela spune că a trecut de iarna grea a lui 2012 într-un centru de plasament alături de ceilalţi trei copii, pe care acum statul nu o mai lasă să-i vadă.
Pentru că familia Grigore are ce pune pe masa de sărbători, Radio Campus le mulţumeşte domnilor Mihai Ioniţă, Dumitru Telea, Mariana Iancu şi Nicoale Sitaru.
Alexandra Alexe, www.radiocampus.ro

3 comentarii

Lăsați un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.