Daruri de Paști oferite de credincioșii Catedralei din Urziceni

0

Ca de fiecare dată, în preajma marilor sărbători creștine, comunitatea parohială se mobilizează și, coordonați de preoții slujitori, cercetează credincioșii aflați în dificultate, aducând un strop de bucurie semenilor lor.
Marți, 11 aprilie 2017, s-a desfășurat un amplu program social menit să îmbunătățească starea sufletească dar și materială a credincioșilor.
Primul popas a fost făcut la Complexul de Servicii Sociale din Urziceni. Tinerii au ascultat cu emoție întâmplările relatate de părintele paroh despre patimile Mântuitorului, au pus întrebări și au cerut lămuriri cu privire la această perioadă (Săptămâna Patimilor) în care ne aflăm. După aceea au primit daruri: alimente, dulciuri și produse de igienă.
Au fost vizitați apoi cei aflați în suferință pe patul Spitalului Municipal Urziceni. Mișcați profund de durerea lor, slujitorii Catedralei au rostit rugăciuni de sănătate și au încurajat familiile celor bolnavi. Apoi au împărțit daruri spre bucuria tuturor.
Nu au fost uitați nici credincioșii cu posibilități reduse din parohie, în special cei din cartierul Katanga, bătrânii singuri, persoanele imobilizate la pat și văduvele. Aceștia au primit binecuvântarea preoților care au stropit casele cu agheasmă și s-au bucurat de alimente pentru masa de Paști.
De asemenea, cu această ocazie, au fost ajutate și douăzeci de familii din parohiile misionare Bițina (Movilița) și Hagiești (Sinești).
Mulțumim pe această cale tuturor credincioșilor binevoitori ai parohiei noastre și în mod deosebit companiei SC Carrefour SA pentru sponsorizările generoase. Fie ca Bunul Dumnezeu să le răsplătească bunăvoința.
Învierea Domnului cu bucurie!
Preot Bogdan-Ionuț Stancu, Parohul Catedralei din Urziceni

Lăsați un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.