Sursa foto: https://www.piqsels.com/en/public-domain-photo-skvtg
Indiferent unde locuiești, folosirea eficientă a spațiului de care dispui poate fi o adevărată provocare. Pentru spațiile mici în special, o depozitare eficientă a obiectelor utilizate frecvent este dificilă tocmai datorită acestor limitări, care nu îți permit să te organizezi așa cum ai dori.
Există însă multe trucuri și strategii care te pot ajuta pentru a profita la maxim de spațiul pe care îl ai la dispoziție. Acestea reprezintă soluții inteligente și creative pentru a organiza și a depozita eficient lucrurile de care dispui, cu un minim de efort.
În plus, nu uita că un spațiu bine organizat, curat și aerisit te va ajuta să reduci din stresul cu care, poate, te confrunți, și să devii la rândul tău mai ordonat și mai productiv. Mai mult, depozitarea inteligentă și eficientă a lucrurilor te scutește și de alte probleme de sănătate, cum ar fi acumularea mucegaiului sau a prafului și acarienilor în locuință.
Iată mai jos câteva strategii pentru a folosi și a depozita în mod inteligent spațiul din apartamentul tău.
1. Utilizează spațiul pe înălțime
În orice amenajare pe suprafață mică, folosește inteligent spațiul pe verticală pentru a depozita lucrurile din locuință. Indiferent de câte persoane se află într-o familie, în locuință se adună o mulțime de obiecte de strictă necesitate care trebuie să existe în orice moment la îndemână pentru toți membrii acesteia.
De exemplu, în bucătărie în mod special, dar și în dormitor, poți utiliza pentru depozitare dulapuri care să ajungă până aproape de tavan, pentru ustensile și accesorii, dar și obiectele vestimentare utilizate. În baie, alege mobilier înalt, îngust și etajere practice, pe care poți depozita obiectele mărunte, de exemplu cele pe care le folosești la duș.
Faptul că profiți eficient, la maxim, de înălțimea pereților oferă în încăperile respective și soluții de depozitare suplimentară, pe lângă senzația unui spațiu mai mare și mai aerisit.
2. Oferă utilitate zonelor nefolosite
Un aspect practic într-o încăpere mică este să acorzi atenție sporită zonelor nefolosite. Acestea pot genera locuri de depozitare la care poate nu te-ai fi gândit.
În baie de exemplu, unul dintre acestea este cel de deasupra vasului de toaletă. Acest spațiu rămâne de multe ori nefolosit, iar aici poți amplasa un dulăpior închis pentru obiecte sanitare, perii, săpunuri sau alte accesorii. Dacă, în schimb, în baie optezi pentru etajere sau dulapuri deschise, plasează, la vedere, lucruri aranjate cât mai estetic: pahare, suporturi pentru obiecte mici sau chiar un ghiveci minuscul cu flori.
3. Folosește soluții inteligente de depozitare în bucătărie
O soluție la îndemână pentru toate obiectele pe care le folosești în bucătărie este să alegi variante de depozitare cât mai ergonomice și compacte.
Pe lângă dulapurile înalte, cu spațiu suplimentar și cât mai apropiate de tavan din bucătărie, folosește cât de des soluții pentru depozitarea alimentelor, de exemplu:
- Recipiente înalte de sticlă sau ceramică pentru făină, zahăr, năut etc, ori pentru condimente, ceai sau cafea;
- Cutii din lemn sau metal pentru pâine;
- Coșuri din rafie împletită, cutii colorate în același stil de design ca al mobilierului.
Alte variante pentru obiectele, ustensilele sau accesoriile pe care le folosești în bucătărie sunt:
- Etajerele practice, cu design minimalist și care nu încarcă spațiul, pe care poți amenaja diferitele soluții de depozitare;
- Organizatoarele pentru sertare, care se deschid odată cu acestea, de exemplu cutii de lemn elegante din bambus pentru tacâmuri;
- Spațiile de depozitare ascunse în mobilier, de exemplu în blat sau ușă.
- Alte piese cu spațiu util încorporat, de exemplu mici lădițe sau taburete.
Toate aceste soluții de depozitare vor masca elegant lucrurile de care ai nevoie și pe care le folosești în bucătărie, și în plus adaugă un plus de farmec interiorului. Acestea vor crea totodată senzația unui spațiu mai aerisit, mai funcțional și mai bine organizat.
Sursa foto: https://www.piqsels.com/en/public-domain-photo-fvbrm
4. Organizează cosmeticele din baie în coșuri și cutii
Cea mai la îndemână modalitate de organizare într-o baie mică este să aranjezi și să depozitezi obiectele pe care le folosești pe categorii, în cutii sau coșuri din lemn sau bambus.
Acest mod de depozitare va conferi spațiului un aspect ordonat și bine aranjat, și va reprezenta cea mai bună metodă de organizare astfel încât baia să fie oaza de relaxare, curată și funcțională, pe care o dorești.
5. Alege mobilier multifuncțional
O altă alegere interesantă și la îndemână, în special atunci când nu ai foarte mult spațiu, este cea a mobilierului multifuncțional, care poate fi transformat și folosit pentru mai multe scopuri.
Ai diferite opțiuni și posibilități în acest sens:
- un pat care poate fi transformat în fotoliu sau ridicat la nevoie;
- un birou care poate fi închis și lipit de perete după ce ai terminat lucrul;
- mobilier cu spații de depozitare, de exemplu paturi, bănci sau canapele cu sertare încorporate dedesubt;
- o comodă elegantă în dormitor sau living, care nu doar că va da o notă de distincție spațiului dar oferă, bonus, multe sertare pentru depozitare.
Opțiunile pentru depozitarea lucrurilor pe care le folosești în mod frecvent sunt în ziua de azi atât de numeroase și de funcționale, încât este o adevărată plăcere achiziționarea lor. Pe motoarele de căutare online vei găsi cele mai practice, funcționale și estetice soluții de depozitare pentru casa ta, tot ce îți rămâne de făcut este să le găsești pe cele mai potrivite pentru tine.
Sursa foto: https://favi.ro/produse/p/recipient-de-sticla-4home-pentru-alimente-cu-capac-bamboo-550-ml?v=2062960