Deversarea de seară

2

– Uite, aici trecem pe lângă staţia de epurare. Nu o vezi, dar îţi spun eu că e în spatele magazinului Plus.
Mergeam cu fiică-mea pe dig, chinuindu-ne să prindem o iluzorie răcoare ce ar fi trebuit să vină odată cu înserarea. Puţea de-ţi trăznea nasul. În fine, am grăbit paşii şi am ajuns cam în dreptul mănăstirii. Parcă-parcă simţeam un vânticel – tot călduţ, din păcate. Bătea dinspre combinat şi simţeam în nări mirosul iute de amoniac.
– Ce miroase, tati? zice fi-mea.
– Miroase a muncă, tată, fac eu pe desteptul, amintindu-mi de vremurile în care combinatul duduia. Chiar aşa, mirosul ăsta imi trezeşte nostalgii! Ei doar nu-i place – ce ştie ea!
Încet-încet ajungem şi în dreptul fostei pepiniere, astăzi cartier falnic de viloaie. Fratele meu, aici chiar mi s-au întors maţele pe dos! Toată porţiunea până la Privighetoarea pute ca o uriaşă hazna. De când mă ştiu eu Ulcom-ul deversează ape uzate la piciorul podului de cale ferată. Într-o vreme chiar speram că-şi vor schimba filtrele, metodele de epurare – se măcănea la televizor că avem legi beton şi că nu se mai poate aşa, cu poluarea, in ţara asta; că-i termină controalele şi sancţiunile dacă nu se conformează. Aha, sigur ca da. Şi marmota… Îi doare la bască.
– Hai, tată, acasă, las’ că respiram când mi-oi lua concediu….
guraialomitei

2 comentarii

  1. florene, lasa ecologismele ca esti demodat

    ia exemplu de la colegu tau P. care se ocupa de dimensiunea himenului
    unei doamne schizofrenice din Slobozia Noua

Lăsați un mesaj