Distracţie finalizată la Spital

17
În dimineaţa acestei zile, 7 iunie a.c. în jurul orei 06.00, pe Drumul Naţional 2C, a avut loc un accident rutier, soldat cu vătămarea corporală a cinci persoane şi avarierea a două autoturisme.
Primele verificări efectuate cu ocazia cercetării tehnico-ştiinţifice a locului de producere a evenimentului rutier, indică drept vinovat un tânăr conducător auto, în vârstă de 19 ani, domiciliat în comuna Gura Ialomiţei, ce se deplasa la volanul unui autoturism dinspre Slobozia către oraşul Amara şi care,  în dreptul Silozului, a efectuat o manevră de depăşire neregulamentară, intrând în coliziune cu un alt autoturism ce se deplasa regulamentar din sens opus, la volanul căruia se afla un bărbat de 56 de ani din oraşul Amara.
În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală a celor doi conducători auto şi a altor trei persoane, un băiat şi o fată, ambii în vârstă de 19 ani, pasageri în primul autoturism şi o femeie de 53 de ani, pasager pe locul din dreapta faţă al celui de-al doilea autoturism.
Victimele au fost transportate la Spitalul de Urgenţă Slobozia pentru acordarea îngrijirilor medicale.
Potrivit cercetărilor efectuate, s-a stabilit că tinerii se întorceau de la banchetul organizat cu ocazia absolvirii liceului, şoferul fiind sub influenţa băuturilor alcoolice, testul alcoolscop indicând valoarea de 0,24 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Pe numele tânărului de 19 ani a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, fiindu-i reţinut şi permisul de conducere până la definitivarea cercetărilor.
Inspector de poliţie SALAORU DANIELA, compartiment relaţii publice IPJ Ialomiţa

17 comentarii

  1. bine ca-l compatimesti pe dobitoc – da’ mortu’? da’ femeia din spital? astia trebuie vaitati, nu cremenalu’, asta isi merita puscaria – un an-doi, poate deloc – pe omul ala nu-l mai invie nimeni si femeia poate ramane cu sanatatea praf tot restul vietii. golanul o sa se plimbe din nou cu masina, stati linistiti…

  2. ma intrebam daca accidentul s-a petrecut cumva in dreptul gropii aleia care e in doru ..lelii acoperita cu niste pietre ,care forteaza cam orice sofer sa o evite intrand pe contrasens.
    Drumarii si aia de la Apa, Gaze sau Electrica sunt absolut niste nemernici, oriunde lucreaza ceva pe carosabil acopera doar cu balast si atat, nu su obligativitatea de a pune la loc asfalt? In zona MBuri sunt mai multe gropi adanci lasate asa in care iti rupi masina. Alta moda a drumarilor e sa sape niste scobituri in carosabil chipurile ‘reparatii’ dar pe care le asa asa cu lunile sau chiar cu anii, neastupate.

  3. Nu-l vait. Nu-l vaita nimeni. Marsez pe constientizare. Ai facut, o tragi. Mortul nu il mai aduce nimeni inapoi. Numai ca p-aci pe la noi nu avem justitie. Avem pile, avem neamuri, avem de toate. Daca nu era si baut o ziceam pe aia : asa a vrut D-zeu. Dar cand esti si beat, ai si 19 ani si te crezi king of the roads….

  4. Ai dreptate COLUMBO. Daia copilu ala a intrat pe contrasens – sa evite groapa. Florine tu nu ai de unde sa sti. Dar eu iti spun sigur ca asta a marturisit victima. Si acolo a lucrat TMUCB. preferatii moldoveanului criminal. Sper sa ai parte de toate gropile neastupate Ionascule, cu masina aia facuta cadou de prietenii tai de partid.

  5. Florine nu esti in stare sa intelegi ca asta e adevaru ? Asta a spus omul care a murit! Baiatul avea ceva viteza si a incercat sa evite gropile. A vrut sa depaseasca 2 masini una dupa alta, si normal in puii mei ca a intrat pe contrasens! Acum poti sa intelegi ? Cearta-te tu cu mortu!

    • pai daca o luam asa (spre amara), gropile alea sunt imediat dupa linia ferata, deci tantalaul ar fi trebuit sa reduca viteza ca sa traverseze liniile. in fine, el sa fie sanatos si la punga gros (ta-su), ca are ceva spagi de dat ca sa scape de puscarie…

  6. Dupa spusele victimei”i-am facut loc cat am putut de mult,parca vroia sa intre intentionat in mine”acum parerea mea :intri in depasire,vrei sa si ocolesti o “ditamai” groapa si mai ai si alcool” la bord”si nici experienta in condus nu prea,pacat ca omul acela a trebuit sa plateasca cu viata pentru nepasarea si inconstienta altuia,iar doamna este la bucuresti pentru ca nu e chiar asa roz cum pare,cand ma gandesc ca in ziua accidentului acei tineri radeau pe holurile spitalului de parca nu s-ar fii intamplat nimic

  7. ANONIM 🙂 daca tot mananci att rahat (turcesc), as vrea si eu sa stiu cine esti si sa vad de unde stii tu ca tanurul mai rasturnase o masina, sau vrei doar sa-i strici imaginea, ca n-ai avut curaj sa folosesti macar un alt pseudonim mai relevant decat ” anonim”.

  8. adevarul este ca este usor sa acuzi si calomniezi,adevarat este ireparabil ce a facut copilul asta,toti care suntem soferi stim ca o clipa de neatentie costa enorm,este impardonabil faptul ca afost sub influenta bauturilor alcoolice.Il cunosc pe acest copil fiindu-mi elev ,este un copil cu o educatie buna,insa teribilismul varstei si anturajul din aceea noapte l-au dus la ce a facut,ii cunosc familia care este distrusa acum de aceest eveniment,corect ce a facut il va marca toata viata din toate punctele de vedere,dar totusi cred ca unii sunt prea duri in aceste comentarii si nu vreau sa jignesc pe nimeni,ptr ca as putea fii in locul familiei celui care a murit si nu stiu cum as reactiona

  9. numai părinte să nu fii în astfel de situaţii. am speranta ca tanarul va trage multe învăţăminte din toată nenorocirea. numai că pe cel mort nu-l mai aduce nimeni înapoi. a fost un ceas rău, amândoi au evitat în acelaşi sens, şi în loc să se evite mai tare s-au ciocnit. alcooloemia băiatului a fost f mica, dar a fost. poate ar trebui sa constientizati mai mult din cate se pot intampla, iar parinţii să nu mai aiba asa mare încredere în ciutani. ca de aici pornesc toate…

  10. nu stiu de ce toata lumea spune ca judecam …judecat va fii de cei indreptatiti noi doar ne dam cu parerea,deci ce pot sa zic este ca omul acela din ford a murit nevinovat,dna care se afla cu el in masina ii vor trebuii luni de recuperare daca nu mai mult,iar referitor la parintii tanarului…pff ce sa spun la inceput ii compatimeam pana am auzit asta”nu vreau sa se pateze reputatia baiatului meu”ceea ce eu cred ca la momentul ala as fii gandit altfel,sunt mama un pic mai tanara ce-i drept insa eu asa as fii procedat altfel,plus mustrari,pentru ca desi si el a fost destul de speriat hai sa fim corecti si realisti se putea intampla si mai rau,de exemplu cine s-ar fii gandit ca va muri omul acela?si sotul este sofer dar ALCOOLUL LA VOLAN ESTE EXCLUS oricat de putin ca si cantitate.

Dă-i un răspuns lui Cineva care stie Renunțați la răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.