Doi bărbați din comuna Făcăeni, în vârstă de 40, respectiv 63 de ani, intrați în pivnița din gospodărie, unde era în proces de fermentație mustul rezultat din culesul și zdrobirea strugurilor, și-au găsit sfârșitul intoxicați cu monoxid de carbon. Primul care a intrat în beci, unde la scurt timp, și-a pierdut cunoștința, a fost bărbatul de 63 de ani. În încercarea de a-și salva ruda, cealaltă persoană a coborât după el, însă, din cauza concentrației mare a gazului intoxicant, acesta a devenit și el victimă.
Echipajele de salvatori au fost solicitate să intervină în acest caz, ieri, în jurul orei 18.15, și s-au deplasat la locul intervenției cu o autospecială și o ambulanță SMURD de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”B.Catargiu” al județului Ialomița, dar și cu o ambulanță aparținând Serviciului Județean de Ambulanță. Bărbații au fost scoși rapid din zona toxică, însă eforturile de a-i scoate în viață au fost zadarnice, fiind declarat decesul acestora de către membrii echipajului SAJ.
Lan de porumb mistuit de flăcări
În urma unui apel la 112, cadrele ISU Ialomița s-au deplasat ieri pe raza comunei Gârbovi, unde vâlvătaia a cuprins aproximativ 2 ha de cultură agricolă. Pompierii Gărzii Slobozia au acționat în colaborare cu SVSU Gârbovi cu 3 autospeciale de stingere și incendiul a fost lichidat operativ. Cel mai probabil, focul s-a aprins ca urmare a unei acțiuni intenționate.
Incendiu la o locuință din orașul Căzănești
Flăcările s-au extins la acoperișul locuinței, ieri, în jurul orei 16.30, de la o afumătoare amplasată necorespunzător și lăsată în funcțiune, nesupravegheată. Până la sosirea pompierilor militari de la Garda Slobozia, pentru stingerea flăcărilor au acționat voluntarii de la SVSU Căzănești, cu autospeciala din dotare. Astfel, pagubele au fost limitate la distrugerea acoperișului din plăci de azbociment și a tavanului din scândură pe o suprafață de aproximativ 60mp.