DSVSA Ialomița a confiscat și ucis 9 porci transportați fără documente de proveniență

0

În data de 06.07.2019, D.S.V.S.A. Ialomița a fost sesizată de agenți ai Postului de Poliție Stelnica despre prezența în localitate a unei autoutilitare care comercializa porcine fără documente de proveniență, mijlocul auto nefiind neautorizat sanitar veterinar. Agenții de poliție au însoțit mijlocul de transport suine până la sediul D.S.V.S.A. Ialomița unde s-a procedat la verificarea stării de sănătate a porcinelor. Având în vedere că proprietarul nu au putut prezenta, pentru cele 9 porcine deținute, documentele sanitare–veterinare de proveniență, neputându-se astfel stabili trasabilitatea suinelor, D.S.V.S.A. Ialomița a dispus confiscarea și uciderea acestora, în conformitate cu prevederile Ordinul A.N.S.V.S.A. nr. 40/2010.
Cele 9 suine au fost ucise cu respectarea normelor privind protecția animalelor în timpul uciderii, în conformitate cu Reg. CE 1099/2009. De la două suine au fost recoltate probe de organe pentru examen virusologic pentru depistarea Pestei Porcine Africane. Proprietarul animalelor a fost sancționat contravențional, în conformitate cu prevederile H.G. 984/2005, actualizat, cu amendă în cuantum de 7200 lei, pentru deținerea de animale neidentificate și transport de animale cu mijloace auto neautorizate sanitar-veterinar. Menționăm că proprietarul a fost sancționat și de agenții de poliție pentru transportul de animale fără documente sanitare veterinare.
Subliniem faptul că la data actuală, pe teritoriul județului Ialomița toate focarele de pestă porcină africană au fost stinse, urmare a aplicării tuturor măsurilor prevăzute de Manualul Operațional pentru intervenția în focarele de pestă porcină africană, ediția III, 2019.
Nerespectarea de către toți factorii implicați (Unități Locale de Sprijin, autorități publice, proprietari de animale, transportatori, responsabili fonduri de vânătoare) în prevenirea apariției bolii a tuturor măsurilor stabilite combaterea și eradicarea bolii va duce la reapariția de focare pe teritoriul județului.
La nivel național boala înregistrează o evoluție agresivă, multe focare de boală având drept cauză a apariției mișcarea necontrolată a animalelor.
Pentru a reduce cât mai mult riscul de reapariție a bolii pe teritoriul județului, D.S.V.S.A. Ialomița, împreună cu reprezentanți ai I.P.J. Ialomița, monitorizează permanent circulația animalelor, iar în cazul identificării în trafic de animale pentru care nu poate fi stabilită trasabilitatea (necrotaliate și neînsoțite de documente sanitare veterinare) va fi dispusă măsura eutanasierii acestora, prelevării de probe, incinerarea imediată a cadavrelor și sancționarea persoanelor responsabile.
Reamintim tuturor transportatorilor că răspândirea de boli la animale este o faptă ce intră sub incidența prevederilor Codului Penal.
D.S.V.S.A. Ialomița reamintește crescătorilor de suine principalele măsuri care pot preveni reapariția bolii la nivelul județului:
– achiziționarea de porcine se va face doar din exploatații care nu au fost afectate de boală, exploatații care vor fi situate în localități ce nu sunt supuse restricțiilor sanitare veterinare în ceea ce privește pesta porcină africană;

  • porcinele trebuie să fie obligatoriu identificate în exploatația de origine și să figureze în BND pe exploatația respectivă;
    -înainte de achiziționare vânzătorul și cumpărătorul sunt obligați să solicite medicului veterinar de liberă practică din localitatea respectivă efectuarea examenului clinic și eliberarea documentelor sanitare veterinare;
    -transportul porcinelor se va realiza cu mijloace auto autorizate sanitar-veterinar, care în prealabil vor fi dezinfectate;
    -la sosirea porcinelor în exploatații cumpărătorul va notifica imediat medicul veterinar oficial de la Circumsripția Sanitară Veterinară Arondată, pentru introducerea în exploatație a porcinelor, prezentând către acesta documentele eliberate de medicul veterinar de liberă practică de la exploatația de origine;
    -asigurarea și utilizarea permanentă a unui echipament minim de protecție (salopetă, cizme) ce va fi utilizat doar pentru accesul în adăpostul porcinelor; de asemenea, înainte de a intra în adăpostul porcinelor mâinile se vor spăla utilizând din abundență săpun și apă caldă;
    -este strict interzisă intrarea în adăpostul porcinelor cu hainele de stradă;
    -este strict interzisă vizitarea de către proprietar a altor adăposturi de porcine;
    -este strict interzisă vizitarea exploatației și în special a adăpostului de porcine, de către vizitatori care dețin porci în exploatațiile proprii, sau de vizitatori care au legătură cu mediul silvatic;
    -periodic se va efectua dezinfecția aleilor și a adăposturilor;
    -se vor asigura condiții corespunzătoare de adăpostire și hrănire a animalelor;
    -porcinele vor fi ținute permanent în adăpost fiind interzisă lăsarea acestora în libertate;
    -este strict interzisă hrănirea animalelor cu resturi alimentare, lături sau materiale vegetale;
    -anunțarea imediată a pierderii crotaliilor, a oricărui caz de îmbolnăvire sau moarte a animalelor sau in cazul observării la nivelul localității a comercianților ilegali de animale la D.S.V.S.A. Ialomița ( telefon 0243/232069, medic veterinar oficial, medic veterinar de liberă practică);
    Totodată D.S.V.S.A. Ialomița vă informează că achiziționarea de suine de la persoane necunoscute, fără documente sanitare veterinare reprezintă un risc major de reapariție a Pestei Porcine Africane în județul Ialomița, în acest caz proprietarii de animale putând fi sancționați conform H.G. 984/2005, cu modificările ulterioare, fapt ce ar duce implicit la neacordarea despăgubirilor cuvenite conform H.G. 1214/2009, cu modificările ulterioare, în cazul reapariției bolii.

Lăsați un mesaj

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.