Urziceniul a fost, aseară, un mic Betleem, pe pământ românesc. Steaua a strălucit deasupra Catedralei Ortodoxe, călăuzind zborurile îngerilor, pașii păstorilor, și luminând calea magilor.
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte VINCENȚIU, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, grupuri de profesioniști și amatori au intonat, pe rând, mărturisirea lor de credință ortodoxă, în cea mai simplă și firească formă posibilă: colindul românesc.
Și când pe cer a apărut prima stea, pașii celor din Protopopiatul Urziceni grăbeau spre Biserica devenită iesle, iar micii vestitori au fost, pe rând: stea – căci ei i-au călăuzit și adunat pe toți la un loc; magi – căci aurul din privirile copiilor, parfumul copleșitor de smirnă și tămâie emanate tainic de sufletele lor curate și sincere sunt darurile lor, iar drumul de învățare și formare le-a fost lung și greu, prin deșertul uscat al lumii noastre; păstori – căci au aflat și au vestit mai departe; îngeri – căci au cântat nouă, Nașterea Pruncului Hristos.
Corurile de profesioniști invitate – cel al Protopopiatului Urziceni și cel al Protopopiatului Călărași – i-au încadrat pe micii vestitori, deschizând și închizând cu măiestrie concertul grupurilor de copii: Grupul „Armonia” de la Parohia Grindu condus de Preacucernicul Preot Traian Alexe, Corala „Anton Pann” a Protopopiatului Urziceni condusă de Preacucernicul Părinte doctorand Dincă Ovidiu, Grupul de cateheză „Muguri de lumină” al Protopopiatului Urziceni, coordonat de doamna Ungureanu Ecaterina, Grupul de cateheză ”Vlăstare Ortodoxe” al Catedralei din Urziceni coordonat de Preacucernicul Diacon Marian Petre, Grupul de cateheză „Sfânta Cuvioasă Parascheva” de la Parohia Gârbovi I, condus de Preacucernicul Părinte Protopop Berbec Aurel, la vioară Roman Mihai de la Parohia Manasia II, coordonat de doamna Dinu Anca Luminiţa profesor de educaţie muzicală, Grupul de cateheză „Tinerii Creștini” de la parohia Jilavele de Jos II condus de Preacucernicul Preot Minea Daniel Mirel, Grupul de cateheză „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” al Parohiei Sfântul Gheorghe, condus de Preacucernicul Părinte Niţă Nicolae, Grupul de cateheză „Simbol” de la Parohia Gârbovi II, condus de Preacucernicul Preot Popa Germin Ioan și Corala ”Mihail Vulpescu” a Protopopiatului Călărași condusă de domnul Croitoru Valeriu.
Colindele Urziceniului au răsunat în toată lumea, prin transmisiunea live ce a putut fi urmărită în întreaga rețea web a Episcopiei Sloboziei și Călărașilor, păstorită de Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu, și pe platforma Lăcașuri Ortodoxe.
În cadrul evenimentului preacucernicul părinte protopop Aurel Berbec și părintele Bogdan Stancu au primit din parte Societății Culturale Apollon diploma pentru excelență în cultură.
Domnul ambasador George Călin, în calitate de președinte al Societății Culturale Apollon și membru fondator al Festivalului de colinde ”Deschide ușa creștine”, a anunțat laureații acestei Ediții: Corala ”Mihail Vulpescu” a Protopopiatului Călărași și Grupul de cateheză ”Vlăstare Ortodoxe” al Catedralei din Urziceni. Trofeele ”Protoiereu Stelian Băducu” au fost înmânate de doamna preoteasă Băducu Georgeta și de preacucernicul părinte protopop Aurel Berbec.
La final, participanții au fost invitați să aducă un omagiu părintelui Stelian Băducu, comemorat la sfârșitul acestui an la 7 ani de la trecerea la cele veșnice, acesta fiind fondatorul festivalului de colinde ,,Deschide ușa, creștine!”.
Deschide-ți-vă porțile pentru colindători ce se pregătesc să apară!
Deschide-ți-vă porțile sufletelor și pregătiți în cămările curate ale inimilor voastre lăcaș cald, tainic și primitor, adăpost pentru Sfânta Familie, menită să unească Cer și Pământ, Creator și Om, prin Pruncul întrupat din Fecioara preschimbată în Maică.
Mulțumim colindătorilor, dar și celor ce ne-au fost alături, înțelegând importanța manifestării noastre și ne-au dăruit din preaplinul inimilor lor, ca Rai să facem din darul lor și să punem în mânuțele delicate ale colindătorilor noștri, pungulițe cu daruri: Domnișoarei Raluca Dumitrescu – director coordonator GAL ”Dunărea de Jos”, Părintelui Dogaru Ionuț Cornel de la Parohia Răsimnicea, S.C. BOROMIR Buzău, CUPTORUL DE AUR Urziceni, SC ANICA SERV SRL, SC SAVICOM SRL, SC ACN PROD SRL; SC FRAȚII ROȘU SRL; SC BABOL EXIM BUCUREȘTI; ASOCIAŢIA UMANITARĂ „SUFLETE SINGURE” BUCUREŞTI și Domnului Marin Mirel din Urziceni.
Înregistrarea acestui eveniment se află în arhiva video a Episcopiei Sloboziei și Călărașilor, www.sf-esc.ro.