El Zorab de la câmpie sau Recviem pentru caii pe care nu-i lăsaţi să moară

2
Plângea nenea de la Poliţia Animalelor, de ziceai că-i fecioară în noaptea nunţii (Politia Animalelor? Ce naiba mai e şi asta şi ce autoritate are, dacă şeful ei izbucneşte în lacrimi de neputinţă?).
Haidamacii patronului nu terminaseră de incinerat cadavrele cailor morţi şi autoritaţile, cu chiu-cu-vai, cu îmbranceli şi strigături, au reuşit să se strecoare pe poarta CAP-ului. Cred că dacă nu erau atâtea televiziuni acolo, vajnicul subprefect Gigi Muschi o şi lua pe coajă, ca şi poliţiştii care-l însoţeau – cam la asta se rezumă “autoritatea” autoritaţilor de provincie versus tupeul unor şmecheri, care ştiu că au în spate alţi şmecheri, care la rândul lor sunt susţinuţi de alţi şmecheri, şi tot aşa, până în vârful vîrfului unei ţări aproape scăpate de sub control. Aş zice că se cheamă disoluţia autorităţii – şi totul pentru niste gloabe. Niste gloabe pur sange, totuşi, pentru care cineva o să plătească un purcoi de bani, cu condiţia să fie moarte – pariez că o societate de asigurari straină, cu administratori români care au găsit o nişă de produs bani din schilodirea altădată falnicilor El-Zorabi?
guraialomitei

2 comentarii

  1. Interesant ar fi de stiut care este banca sau societatea de asigurari care se lasa tepuita asa de docil, ca sa ne asiguram si noi niste gloabe pe 1 milion de euro, nu ?

  2. dupa ce s-a facut atata scandal, in mod normal nici o societate de asigurare nu ar trebuii sa plateasca nimic, chiar sa-i dea in judecata pentru tentativa de frauda.
    din cate stiam exista niste legi pentru catei, sa nu-i omori, sa nu stiu ce… astora cum li se permite asa ceva? sa omoare prin infometare niste cai?

    pe langa cruzime fata de animale, care trebuie pedepsita cu ani grei de inchisoare, ar trebuii sa existe o institutie care sa preia animalele astea si sa le dea celor care le vor.

    si ar trebuii anchetata si societatea care a asigurat in astfel de conditii caii, pt ca practic i-a condamnat la moarte.

    MIKE, uite aici de munca pt oranjii tai. sau sunt si ei implicati? cine stie, insa mie asa imi da de inteles toata situatia.

Dă-i un răspuns lui Ion Renunțați la răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.