Programul EURO 200 continua si in acest an.
Elevii şi studenţii care provin din familii cu posibilităţi finaciare reduse, pot depune până pe data de 21 aprilie cereri pentru a primi sprijinul de 200 de euro pentru achiziţionarea unui calculator personal.
Pentru a beneficia de acest ajutor, elevii şi studenţii până în 26 de ani trebuie să facă parte din familii al căror venit mediu pentru fiecare membru nu depăşeste valoarea de 150 de lei.
Dosarul pe care viitorii beneficiari îl vor depune la secretariatele şcolilor sau facultăţilor trebuie să cuprindă copii de pe actele de identitate ale solicitantului şi membrilor familiei acestuia, acte doveditoare privind veniturile membrilor familiei şi adeverinţă de la instituţia de învăţământ, care să-i ateste calitatea de elev sau student. De asemenea, cererea va trebui însoţită şi de adeverinţe din care să rezulte media generală din anul şcolar anterior, numărul de absenţe nemotivate din anul şcolar anterior şi, în cazul studenţilor, de adeverinţe care să arate faptul că au promovat minimum 50 de credite în anul universitar anterior.
Administraţiile locale vor evalua situaţia materială a familiilor respective până pe data de 19 mai, iar Ministerul Educaţiei ar trebui să aprobe cererile până la 1 iunie.
Anul trecut în Ialomiţa au fost depuse 730 de dosare, din care 400 au fost aprobate.
Alexandru Boştină