Expoziția națională „Înălțarea lui Hristos”

0

În fiecare an, la 40 de zile de la Sfintele Paști, Biserica Ortodoxă Română sărbătorește praznicul Înălțării Domnului.
Joi, 17 mai 2018, având binecuvântarea Preasfinţitului Părinte VINCENȚIU, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, Protopopiatul Slobozia în parteneriat cu Grădiniţa cu Program Prelungit „Piticot” din municipiu, Primăria Slobozia, Palatul Copiilor și Muzeul Național al Agriculturii a organizat cea de a XII-a ediţie a Expoziţiei naţionale „Înălţarea lui Hristos”.
Vernisajul a avut loc în holul Centrului Eparhial, în prezenţa Preasfinţiei Sale, a Preacuviosului Părinte Rafail, Vicar Eparhial, a domnului primar Adrian Mocioniu, a domnilor viceprimari, a preoților, cadrelor didactice, părinţilor şi bineînţeles, copiilor.
Tema expoziției, unde au participat peste 100 de lucrări, a fost „Sărbătoarea Înălțării Domnului” și a avut două secțiuni: Pictură și Colaj, pe trei categorii de vârstă: 3-4 ani, 4-5 ani și 5-6 ani.
Evenimentul s-a deschis cu un cuvânt de bun venit și mulţumire al părintelui Protopop Butu Ionuț, adresat Preasfinţiei Sale, partenerilor și doamnei Simona Buzoianu, care a jurizat lucrările şi tuturor participanţilor.
A urmat un moment artistic prezentat de Grupul Vocal „Sunetul muzicii” al Grădiniţei cu Program Prelungit „Piticot”, dirijat de doamna educator Emilia Ionescu și domnul profesor Tudora Sebastian.
Apoi, Preasfinţia Sa, domnul primar și doamna director a grădiniței partenere, doamna Cristea Loredana Elena, au felicitat câştigătorii, oferindu-le diplome, icoane, obiecte religioase şi cadouri.
Protopopiatul Slobozia mulţumeşte tuturor celor implicaţi şi felicită în mod deosebit pe micii artişti, care prin lucrările realizate cu multă sensibilitate au adus vestea Înălţării Domnului nostru Iisus Hristos.
Protopopiatul Slobozia

Lăsați un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.