Fără recepţie la Slobozia, de 1 Decembrie!

4

FLR_1187

Tradiţionala recepţie organizată de Consiliul Judeţean Ialomiţa, pe 30 noiembrie, în avanpremiera zilei naţionale, a fost scoasă din program.
Decizia a fost luată de vicepreşedintele Ioan Martin în primul rând pentru că sala de spectacole a Consiliului Judeţean nu a fost încă avizată de Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţe, dar şi pentru a respecta durerea familiilor care şi-au pierdut copiii în incendiul din clubul ,,Colectiv” sau îi au răniţi şi în suferinţă pe patul de spital.
Parada militară va avea loc, însă, în Piaţa Unirii, unde se va defila cu tehnică militară din dotarea Armatei, Pompierilor, Poliţiei, Jandarmeriei şi chiar Penitenciarului Slobozia.
Special anul acesta se fac demersuri pentru o demonstraţie aviatică, cu aparate de zbor de la Feteşti sau Bucureşti.
Clementina Tudor

4 comentarii

  1. Cred că dacă n-am exagera, n-am fi noi. Moartea noastră sunt extremele. Nu vreau să minimalizez tragedia de la “Colectiv”, dar, să mă ierte Dumnezeu, de ce să renunţăm la unele plăceri de sărbători?! Păi atunci să nu mai împodobim bradul de Crăciun, să nu mai colindăm, să nu mai aprindem “steluţe”, lumânări şi să nu mai pocnim din bici că deranjăm. Pe cine?! Sunteţi de-a dreptul penibili dacă renunţaţi aşa, de amorul artei, aşa de a arăta voi cât sunteţi de pioşi în faţa celor petrecute la “Colectiv”. Da’ când au ars de vii îngeraşii de la Giuleşti de ce n-aţi fost atât de pioşi, stimaţi demagogi ipocriţi?!

  2. Prefăcătorie, fariseism, populism… dă bine, nu-i aşa? Ar fi fost de preferat să nu se suspende recepţiile (nici asta, nici cea prezidenţială), dar fiecare să-şi facă bine datoria, aşa încât să nu mai avem motive de suspendare. Cui şi la ce ajută să ne prefacem că ne doare???????

Dă-i un răspuns lui Andrei Renunțați la răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.