La Borduşani a avut loc duminică cea de-a doua ediţie a festivalului „Tradiţii şi obiceiuri dunărene la ruşi lipoveni”, la care au participat grupuri de interpreţi din toate comunităţile de lipoveni de pe malul Dunării. „Fluviul reprezintă un foarte frumos loc şi a hrănit generaţii întregi. Dunărea a fost cântată de marii compozitori, poeţi şi scriitori. La ruşii lipoveni, cântecele s-au născut când pescarii noştri mergeau la pescuit, când îşi reparau uneltele… În mod special, când mergeau la pescuit, ei se rugau şi prindeau foarte mult peşte, ceea ce acum nu ştiu dacă se mai întâmplă” a spus în deschidere Silviu Feodor, preşedintele ruşilor lipoveni din România.
Din cauza vremii, spectacolul s-a ţinut în căminul cultural, ceea ce a făcut sala neîncăpătoare. Localnicii s-au bucurat de reprezentaţiile artistice şi au cântat alături de protagonişti. „Acest cântec este despre o lebădă care a fost rănită şi a strigat după iubitul ei pentru a veni să o salveze” ne-a tradus Ahimeia Oprea din Borduşani. Pe scenă au urcat solişti de toate vârstele, iar printre protagonişti se numără şi Ileana Uzmin, membră în ansamblul „Dunărea liniştită”: „Lipovenii cântă şi la bucurie şi la supărare. Mai puţin la înmormântare. E bine când eşti bolnav să nu oftezi ci să găseşti un cântec de suflet prin care să plece supărarea şi să te întremezi. Noi şi copiii noştri vorbim lipoveneşte. Nepoţii mai puţin, dar înţeleg. Nu ştiu dacă strănepoţii vor mai învăţa pentru că acum sunt multe căsătorii mixte şi tradiţia se ţine mai puţin.”
Printre spectatori s-au numărat şi deputaţii liberali de Ialomiţa. Pentru Cristina Pocora, spectacolul a fost un prilej de rememorare a copilăriei: „Bunica mea din partea tatălui era din Chilia Veche şi cânta des în casă aceste cântece în limba rusă. Chiar îmi aduc aminte că aveam un fel de frustrare că eu şi mama nu înţelegeam ce vorbeau tata şi bunica. E un moment plăcut şi mă bucur că mi-am adus aminte de bunica. E chiar un moment special.” În completare, Tinel Gheorghe a remarcat profesionalismul dansatorilor de la Făcăeni, care au deschis spectacolul de tradiţii populare, dar şi autenticitatea interpreţilor lipoveni. „M-au încântat şi cei de vârsta a treia, pentru că au voci melodioase şi foarte puternice. Avem o comunitate serioasă care îşi păstrează tradiţiile. Dacă spaţiul ar fi fost mai mare cu siguranţă ar fi fost peste 500 de spectatori.” Pentru anul viitor, organizatorii au fost sfătuiţi să devanseze data festivalului astfel încât vremea să fie prielnică desfăşurării în aer liber.