Liviu Cazan, fostul viceprimar al municipiului Urziceni, a primit ieri o veste mare din partea completului de judecată al Tribunalul Constanţa: achitare pentru toate infracţiunile de care fusese acuzat de DNA!
Liviu Cazan fusese trimis în judecată de procurorii DNA sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu, instigare la abuz în serviciu şi instigare la favorizarea infractorului, toate presupuse a fi fost săvârşite în calitate de director al Autorităţii Navale Române.
Alături de el au fost achitaţi şi Cristian Matei, director general al Companiei Naţionale „Administraţia Podurilor Dunării Fluviale” SA Giurgiu, şi Răzvan-Gabriel Trandafir, la vremea aceea director general interimar al Autorităţii Navale Române.
Analizând documentele depuse la dosar şi, mai ales, rapoartele de evaluare ale bunurilor şi valorile acestora, Tribunalul Constanţa l-a achitat pe Liviu Cazan pentru toate cele trei capete de acuzare, motivând de fiecare dată că „Fapta nu există”.
Instanţa a mai decis ca acţiunea civilă formulată de partea civilă Autoritatea Navală Română în contradictoriu cu Liviu Cazan pentru suma de 849.646,092 euro să fie respinsă ca nefondată.
Şi acţiunea civilă a Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Dunării Fluviale SA Giurgiu, în contradictoriu cu cei trei inculpaţi, pentru suma de 255.372,726 euro, a fost respinsă ca nefondată.
Întrucât nu există prejudiciu, instanţa a decis ridicarea măsurii sechestrului asigurător aplicată prin ordonanţele DNA – Serviciul Teritorial Constanţa, la data rămânerii definitive a hotărârii, asupra sumelor de bani din conturile bancare şi bunurilor imobile ale lui Liviu Cazan.
Procurorii DNA – Serviciul Teritorial Constanţa au un termen de 10 zile în care să formuleze apel împotriva deciziei luate ieri de Tribunalul Constanţa.
www.barikada.ro
Acasă
Gura Ialomiţei Fostul viceprimar al municipiului Urziceni, Liviu Cazan, a fost achitat de Tribunalul...