George Dragomir a câştigat Campionatul Naţional pentru Cadeţi la proba masculină individual care s-a desfăşurat în Sala de scrimă Floreasca din Bucureşti.
Conform Federaţiei Române de Scrimă, sabrerul legitimat la CSS Slobozia l-a învins în finală pe campionul de anul trecut, Matei Aniculoesei, de la CSA Steaua, cu 15-12.
Competiţia s-a desfăşurat joi şi a reunit 55 de sportivi de la toate cluburile de sabie din ţară. Campionatul Naţional pentru Cadeţi continuă astăzi cu proba pe echipe la sabie masculin, sâmbătă cu sabie feminin individual şi se va încheia duminică după confruntările între echipe la sabie feminin.