Ialomița – Premiul Mentor pentru excelență în educație – ultima lună pentru nominalizări

1

În această lună se mai primesc nominalizări la Premiul Mentor pentru excelență în educație!
Profesorii și antrenorii din Ialomița pot fi nominalizați!
Premiem anual 10 profesori și antrenori care au descoperit tineri talentați și au avut un rol important în viața lor, premiul constând dintr-un trofeu realizat de apreciatul artist Ioan Nemțoi, și o sumă în valoare de 8.000 de lei.
Detalii și formularul de nominalizare online – https://pentrucomunitate.ro/ro/mentor
Prin acest program dorim să atragem atenția opiniei publice asupra acelor profesori, educatori, antrenori, mentori care au descoperit și au lansat tinere talente, care le-au sprijinit din umbră primii pași, al căror devotament și entuziasm au contribuit esențial la dezvoltarea, punerea în valoare a talentelor lor.
Îi căutăm pe acei profesori, antrenori, mentori care au reușit și reușesc să stimuleze copii talentați, care îi pregătesc pentru a face față competițiilor, care caută în permanență posibilitățile lor de dezvoltare. Îi căutăm pe acei profesori, antrenori, mentori a căror excelență educativă a condus generații întregi spre succes, a căror activitate însă a rămas în umbră, fără recompense morale sau materiale. Dacă îi cunoașteți, nominalizați-i la Premiul Mentor pentru excelență în educație.

1 comentariu

  1. LEONID MELNIC, fost profesor de limba română la Școala Generală nr. 3 Slobozia.
    Omul de la care am învățat într-adevăr să respect limba română și să aplic regulile gramaticale cu strictețea cuvenită unui astfel de demers. În perioada cât mi-a fost profesor (1968-1972), am beneficiat de excepționalul său talent pedagogic datorită analizelor literare deosebit de bine documentate și, în același timp, pe înțelesul copiilor care eram atunci, dar și de modalitatea foarte accesibilă de predare a gramaticii și de efectuare a exercițiilor respective, cu explicații pertinente și la obiect, luate din limnajul curent, de zi cu zi. Adaug aici și permanenta sa atitudine strictă legată de disciplină și respect față de profesori și colegi. Pentru toate acestea și multe altele, îi voi purta cel mai adânc respect toată viața și îl recomand cu căldură pe Domnul Profesor MELNIC pentru a fi nominalizat pentru Premiul MENTOR, pe care îl merită din plin. Nu am date de contact cu dumnealui, presupun că se găsesc la școala respectivă.

Dă-i un răspuns lui Gheorghe Moraru Renunțați la răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.