Ialomițeanul Dan Octavian Alexandrescu, secretar de stat în Ministerul Sănătății, a reprezentat România prin participarea la două proiecte cu implicare europeană

0

Secretarul de stat în Ministerul Sănătății, Dan Octavian Alexandrescu, a reprezentat România prin participarea la două proiecte importante cu implicare europeană, care au ca scop dezvoltarea serviciilor medicale și a creșterii accesului pacienților români la terapii inovatoare.
Un prim astfel de proiect la care România colaborează cu Spania, Portugalia, Italia, Malta, Grecia, Cipru și Irlanda este “Declarația de la Valletta”, care se află la a 3-a reuniune ministerială, organizată la Madrid de către Ministerul Sănătății, Serviciilor Sociale și Egalității din Spania. Totodată a avut loc și prima întâlnire a Comitetului Tehnic Valletta în care România este prezentă.
Încă de anul trecut România s-a alăturat mai multor țări europene pentru a identifica la nivelul Uniunii Europene cele mai bune practici de negociere şi achiziţie de medicamente, prin schimb de informaţii şi experienţă, cu scopul de a asigura pacienţilor români accesul la medicamente şi terapii inovatoare, aceasta fiind tema principală despre care s-a discutat atât cu ministrul spaniol, Dolors Montserrat, cât și cu ceilalți miniștri și secretari de stat participanți la întâlnire.
Al doilea proiect al României este realizarea unui Acord bilateral de colaborare cu Spania în domeniul medical. În acest context, pe 29 ianuarie, Dan Octavian Alexandrescu a condus delegația română la o întâlnire bilaterală cu reprezentanții Ministerului Sănătății din Spania, în frunte cu secretarul general, Javier Castrodeza.

Dan Octavian Alexandrescu: “Am propus o colaborare în ceea ce privește schimbul de experiență și de informații în dezvoltarea politicilor de sănătate, în evaluarea tehnologiilor medicale, in metodologia de stabilire și rambursare a prețului la medicamente. Partea spaniola a agreat propunerea României și urmează în scurt timp sa definitivăm termenii acordului”.

Lăsați un mesaj

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.