Fie că sunt salariaţi sau pensionari, oamenii s-au arătat nemulţumiţi faţă de termenele lungi de aplicare a noilor prevederi, dar şi de inechităţile sociale. „Ne-am pensionat pe medical, aşa este, că unde să te mai duci să munceşti după 1990 când s-a închis şi s-a vândut tot? Am 5 copii. Numai eu ştiu cum i-am crescut, cu ture de noapte, în condiţii de toxicitate. De ce nu mi s-au luat în calcul grupa de muncă şi premiile? Este ruşinos ca eu să am o pensie de 700 de lei, comparativ cu parlamentarul care se duce în vacanţă la Miami”, a spus dintr-o suflare una dintre participantele la dezbatere.
Reprezentanţii Casei Judeţene de Pensii au prezentat punct cu punct noile prevederi ale legii pensiilor. Directorul adjunct al casei Judeţene de Pensii, Olivia Postole, a explicat că prin noua lege se are în vedere recunoaşterea şi valorificarea veniturilor brute realizate până la 1 aprilie 2001: „Am avut foarte multe sentinţe judecătoreşti prin care pensionarii şi-au câştigat drepturile, iar acum legea vine şi le permite să ne aducă adeverinţe de la locurile de muncă respective sau să facă cerere să le luam în calcul dacă sunt la dosar. Dacă pentru perioada februarie 1975 – aprilie 2001 nu există decât înregistrările din carnetul de muncă, cu luare în considerare a perioadelor în care au fost trecute în carnet salariile brute sau nete, în funcţie de legislaţia în vigoare, atunci pentru acele persoane se aplică din oficiu 10%, care poate fi majorat dacă persoana aduce adeverinţă şi rezultă venituri mai mari. Beneficiază de această majorare şi cei care sunt în plată şi cei care vor intra în plată în condiţiile noii legi, dar etapizat”.
Obţinerea adeverinţelor de venituri este o mare încercare în situaţiile în care arhivele s-au pierdut, a obiecta un participant: „Am avut sporuri de şantier, ore suplimentare, prime, contribuţie 2% la pensie suplimentară, dar eu cred, studiind carnetul meu de muncă, că acestea nu au fost prinse, iar eu timp de mers prin instanţe nu am. De ce nu se cere instituţional această dovadă, electronic?”
La actuala formulă a legii pensiilor, au fost făcute numeroase propuneri din Ialomiţa, iar multe au fost preluate în normative, după cum exemplifică şef serviciu Daniel Voicu: „Am fost cu toţii de acord să eliminăm indicele de corecţie, să eliminăm comisia centrală de contestaţii care nu-şi avea rostul, era un intermediar. Propunerea noastră a fost să se ia în calcul venitul total lunar, inclusiv pentru perioada anterioară anului 2001, când ştim cu siguranţă că s-a luat doar salariul scris în cartea de muncă, plus sporurile permanente, dar nu s-au luat sumele în acord, nu s-au luat premiile, nu s-a luat al 13-lea salariu, spre exemplu”.
Conform noilor prevederi, în Ialomiţa vor intra în revizuire peste 1000 de dosare, dar numai la cererea titularilor.