În contextul măsurilor de prevenire a răspândirii COVID-19, ENGIE Romania închide centrele de relații cu clienții din județul Ialomița

0

În contextul măsurilor de prevenire a răspândirii COVID-19, ENGIE Romania a luat decizia de a suspenda temporar, în perioada 16-31 martie, activitatea din centrele de relații cu clienții din Urziceni și Slobozia, centre în care numărul de angajați este redus și în care nu pot fi asigurate condițiile de proximitate recomandate de autoritățile de resort în această perioadă.
Clienții din Urziceni și Slobozia au posibilitatea de a realiza diverse tipuri de operațiuni online prin intermediul formularului de contact de pe site-ul engie.ro, https://www.engie.ro/contact/ și al aplicației engiemobile, disponibilă în Google Play si App Store, cât și prin intermediul serviciului național de call-center disponibil la numărul 021.9366.

Tipurile de operațiuni pe care clienții ENGIE le pot realiza online:

• Vizualizarea detaliilor despre factură și consum;
• Plata online;
• Transmiterea index-ului lunar (alternativ, se poate transmite și la numărul de telefon 0800 800 200 pe baza codului de autocitire, regăsit pe factura de gaze naturale);
• Activarea facturii electronice;
• Încheierea unui contract de energie electrică, gaze naturale și servicii tehnice;
• Schimbarea titularului de contract.
La nivelul ENGIE Romania a fost constituit un comitet de coordonare care urmărește îndeaproape situația și ia măsurile de prevenție care se impun atât pentru angajați, cât și pentru clienți.

Lăsați un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.