În stare de ebrietate la volanul unui autoturism, a provocat un accident rutier

0

Un bărbat de 34 de ani, din comuna Manasia este cercetat penal de poliţiştii ialomiţeni după ce acesta a refuzat să se supună recoltării probelor biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, fiind implicat în cursul zilei de ieri într-un eveniment rutier soldat doar cu pagube materiale.
Pe fondul stării de ebrietate, în timp ce conducea un autoturism pe Strada Regele Ferdinand din municipiul Urziceni, bărbatul a pierdut controlul direcţiei de deplasare, a părăsit partea carosabilă şi a intrat în impact cu gardul unei locuinţe, pe care l-a avariat.
Cu toate că şoferului i s-a adus la cunoştinţă faptul că refuzul de a se supune recoltării probelor biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei constituie infracţiune, acesta a refuzat atât testarea cu aparatul Drager, cât şi conducerea la o unitate medicală în vederea recoltării probelor de sânge.
Pe numele conducătorului auto a fost întocmit dosar penal.
BULETIN INFORMATIV – Inspectoratul de Politie al Judetului IALOMIŢA

Lăsați un mesaj