Incendiu în localitatea Alexeni

0

Duminică, în jurul orei 13.50, dispeceratul inspectoratului a fost anunțat despre izbucnirea unui incendiu la o casă din localitatea Alexeni. Pentru localizarea și lichidarea acestuia, au intervenit opt pompieri de la Detașamentul de Pompieri Urziceni, împreună cu doi pompieri civili ai Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență al localității, cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă. Incendiul, care se manifesta la acoperișul unei magazii, a fost stins în jurul orei 15.20. Au ars acoperișul magaziei confecționat din lemn învelit cu plăci de azbociment, mobilierul dintr-o bucătărie care se afla foarte aproape de magazie, bunuri electrocasnice, materiale textile și un porumbar din lemn pe aproximativ 10 mp. Cel mai probabil, incendiul a fost provocat de o flacără aprinsă de minorul familiei, care a căzut pe materiale textile depozitate.

Lăsați un mesaj

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.