O bătrână din Ialomiţa a pierit azi noapte în incendiu

0

Femeia, de 87 de ani, a fost găsită fără suflare de pompierii chemaţi să stingă focul la o casă din Moldoveni.
Incendiul a izbucnit la miezul nopţii şi a fost stins trei ore mai târziu de către echipajele Detaşamentului de Pompieri Urziceni.  Proprietara casei, în vârstă de 53 ani, a suferit un atac de panică şi a necesitat ajutor medical.
Pentru mama femeii nu s-a mai putut face însă nimic, focul izbucnind în camera acesteia.  Cel mai probabil, incendiul a pornit de la un coș de fum amplasat sau neprotejat față de materiale combustibile.
***
Pompierii recomandă cetăţenilor adoptarea următoarelor măsuri pentru prevenirea incendiilor care pot lăsa familii pe drumuri sau îndoliate în toiul iernii:
La exploatarea coşurilor şi burlanelor pentru evacuarea fumului
• Verificarea, curăţarea şi repararea, dacă este cazul, a coşurilor de fum se va efectua de către o persoană specializată;
• Coşurile, burlanele şi canalele de fum vor fi izolate faţă de elementele combustibile ale pereţilor, planşeelor şi acoperişurilor;
• În podul casei, coşul de fum va fi obligatoriu tencuit, pentru a nu prezenta fisuri prin care ar putea pătrunde scântei ce pot fi surse de aprindere;
• În poduri şi mansarde este interzisă amenajarea de afumători.

Lăsați un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.