Incendiu la Perieți

0

incendiu

Un incendiu a izbucnit ieri, în jurul orei 16.00, la garajul unui cetățean din localitatea Perieți, după ce proprietarul a tăiat cu flexul o piesă metalică, iar scânteile generate au aprins motorina aflată într-o sticlă de plastic din apropiere. Bărbatul a sunat la 112, iar la fața locului s-au deplasat pompierii de la Garda de Intervenție Slobozia. Până la sosirea acestora, vântul puternic a favorizat extinderea flăcărilor și la acoperișul casei, aflate în imediata vecinătate a garajului. Pompierii au intervenit cu două autospeciale de intervenție, iar după aproximativ 30 de minute, incendiul a fost lichidat. În urma evenimentului au ars garajul și acoperișul locuinței în proporție de 50%, iar bunurile din interior au fost afectate de fum.

Lăsați un mesaj