Inspectoratul de Poliţie al judeţului Ialomiţa solicita sprijinul cetăţenilor pentru identificarea unui suspect de corupţie sexuală

4

Poliţiştii ialomiţeni efectuează ample cercetări pentru identificarea unui bărbat, în vârstă de aproximativ 35 – 40 de ani, suspectat de comiterea a două infracţiuni de corupţie sexuală, în cursul anilor 2011 – 2012, pe raza municipiului Slobozia.
Potrivit declaraţiilor celor două victime, ambele minore, în vârstă de 7 ani, suspectul le-a abordat în scara blocului unde acestea locuiesc, unde sub diverse pretexte, adresându-li-se politicos, le-a luat în braţe, după care, le-a atins în zonele intime.
Ultimul caz de acest gen a fost sesizat Poliţiei în ziua de 23 aprilie a.c., în jurul orei 12.30, de către mama minorei.
Imediat după primirea sesizării, echipe mixte de poliţişti au demarat investigaţii şi cercetări, stabilind semnalmentele autorului.
Potrivit victimei şi a unui martor, suspectul este un bărbat în vârstă de 35 – 40 de ani, cu aspect îngrijit, constituţie atletică, burtă proeminentă, faţă ovală, ten măsliniu, dinţi neuniformi. În momentul săvârşirii faptei, acesta purta o cămaşă cu mânecă lungă de culoare bleu, pantaloni crem – bej, şapcă de culoare deschisă, cu cozoroc verde.
Având în vedere evenimentul semnalat, au fost intensificate activităţile de patrulare în zona unităţilor de învăţământ, în special în intervalul de finalizare a orelor de curs, persoanele cu un comportament suspect fiind conduse la sediul Poliţiei pentru cercetări.
Persoanele care pot oferi informaţii care să conducă la identificarea autorului sunt rugate să sesizeze cea mai apropiată unitate de poliţie sau să apeleze numărul de urgenţă 112, în cazul în care cunosc sau au date certe despre persoane ce corespund semnalmentelor.

4 comentarii

  1. ce bine seamana asta cu fochistul de la spital numai ca el are ani 50 si ceva, doamne fereste sper ca nu o fi chiar el ca are nevasta la munca in spania de vro 3 ani

Dă-i un răspuns lui anonim Renunțați la răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.