Arterele transportă sângele oxigenat și pompat de inimă spre restul corpului. Vasele de sânge duc lichidul vital fără oxigen înapoi la inimă. Când vasele nu mai transportă corespunzător sângele din membre înapoi la inimă, te confrunți cu insuficiența venoasă. Această afecțiune face ca lichidul vital să rămână în vene, provocând diferite simptome neplăcute. De obicei, de vină sunt valvele de la nivelul venelor, care, în mod normal, opresc curgerea sângelui înapoi. Insuficiența poate apărea din cauza afectării unor vase din profunzime, ca cele din interiorul mușchilor, dar și a celor superficiale și a celor de legătură. Insuficiența venoasă este o afecțiune comună, de aceea este important să știi ce este și din ce cauză apare.
Ce este insuficiența venoasă?
Insuficiența venoasă reprezintă o afecțiune a vaselor de sânge care se manifestă prin curgerea sângelui în direcția opusă celei normale. Practic, în loc să se ducă înapoi spre inimă, se oprește în vase de sânge ale membrelor, producând modificări la nivelul aspectului pielii și piciorului, dar și disconfort și alte simptome neplăcute.
Presiunea sângelui în vasele afectate este ridicată și, dacă pacientul nu primește tratament, capilarele plesnesc. Când acest lucru se întâmplă, pielea capătă un aspect cărămiziu și se poate deschide ușor dacă te scarpini sau lovești. Capilarele sparte pot provoca inflamație locală, leziuni ale țesutului și ulcere venoase, care se vindecă greu și se pot infecta. Insuficiența venoasă are o incidență ridicată, în special în cazul persoanelor trecute de 50 de ani. Cu cât înaintezi în vârstă, cu atât riscul de apariție a afecțiunii crește [2].
Care sunt cauzele insuficienței venoase?
Tromboza venoasă
De cele mai multe ori, insuficiența venoasă apare din cauza unor cheaguri de sânge sau a venelor varicoase. În venele sănătoase, fluxul sanguin dinspre membre spre inimă este continuu, iar valvele din vene opresc inversarea fluxului. În cazul cheagurilor de sânge, curgerea lichidului vital devine dificilă. Însă problema poate apărea și după îndepărtarea trombului, pentru că acesta lasă cicatrici pe pereții vasului de sânge și afectează funcția acestora. Astfel, valvele nu mai funcționează corespunzător și sângele are o curgere deficitară. 20-50% dintre oamenii care au tromboză venoasă profundă dezvoltă insuficiență venoasă, situație în care afecțiunea poartă numele de sindrom posttrombotic [1].
Vene varicoase
Boala varicoasă este o afecțiune a venelor cronică, a cărei manifestare constă în dilatarea permanentă a venelor membrelor inferioare. Aceasta afectează valvele din vene, astfel că sângele se întoarce prin ele.
Alte cauze
În unele cazuri, insuficiența venoasă apare din cauza slăbirii mușchilor care pompează sângele. Alteori, o malformație congenitală este de vină. De exemplu, unii oameni se nasc fără valve în vasele de sânge [1].
Factori de risc pentru insuficiența venoasă
Prezența trombozei sau a varicelor reprezintă cel mai important factor de risc al insuficienței venoase. Alți factori includ:
- obezitatea;
- sedentarismul;
- sarcina;
- fumatul;
- cancerul;
- leziuni și accidentări la nivelul picioarelor;
- inflamarea venelor superficiale (flebita);
- istoric familial de insuficiență venoasă;
- statul în aceeași poziție statică pentru mult timp.
Cum se manifestă insuficiența venoasă?
Simptomele insuficienței venoase includ:
- edem la nivelul picioarelor sau gleznelor;
- durere care se amplifică când stai în picioare și se ameliorează când stai cu picioarele ridicate;
- crampe în picioare, în special noaptea;
- senzație de amorțire sau greutate în picioare;
- descuamarea pielii pe picioare sau tălpi;
- senzație de mâncărime la nivelul picioarelor;
- îngroșarea pielii pe glezne și picioare;
- schimbarea culorii pielii de la nivelul picioarelor, în special din zona gleznelor;
- ulcerații;
- apariția de vene varicoase;
- senzație de disconfort în călcâie.
Insuficiența venoasă este o problemă de sănătate comună, dar care îți poate afecta calitatea vieții. Dacă ai unul sau mai multe simptome specifice insuficienței venoase, mergi la medic.
Surse:
- https://my.clevelandclinic.org/health/diseases/16872-chronic-venous-insufficiency-cvi;
- https://www.healthline.com/health/venous-insufficiency.