Intervenție dramatică a pompierilor ialomițeni în localitatea Traian

0

În această după-amiază, în jurul orei 16:00, pompierii ialomițeni au fost solicitați să intervină pentru salvarea unei persoane căzute într-un canal de colectare a dejecțiilor, situat în localitatea Traian. La fața locului s-au deplasat de urgență trei echipaje de salvatori din cadrul Detașamentului de pompieri Slobozia, dotate cu o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare și un container multirisc.
În sprijinul echipajelor de pompieri, a acționat și un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță Ialomița, alături de un elicopter SMURD.
Din păcate, după extragerea unei persoane de sex masculin cu vârsta de aproximativ 55 de ani din canal, acesta a fost găsit inconștient și necooperant, prezentând leziuni incompatibile cu viața. Echipele medicale sosite la fața locului au efectuat manevrele de resuscitare, însă, din nefericire, au fost nevoite să declare decesul.
Cazul a fost preluat de organele abilitate, care au demarat o anchetă pentru a stabili împrejurările exacte în care s-a produs acest tragic incident.

Lăsați un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.