Pădurea de la Alexeni este vestită pentru numeroşii stejari seculari, dar şi pentru vetrele de mărgăritar.
Locurile sunt greu de găsit, iar indiciile ţinute la secret, însă în fiecare primăvară localnicii merg la pădure să caute parfumatele lăcrămioare. Principalii cunoscători sunt florăresele care merg să culeagă de cum mărgăritarele îmbobocesc, spre dezarmarea iubitorilor de frumuseţi naturale. „Vin de peste tot aici, la noi, primăvara, la cules! Şi din Ploieşti au venit!”, spune cu oarece năduf primul localnic întrebat de unde se pot aduna florile de mărgăritar.
De auzit, a auzit toată lumea de ele, de văzut doar cei mai temerari: “Am fost şi noi, dar nu am găsit mai nimic, doar câteva îmbobocite”, spun într-un glas trei eleve de liceu.
Un bărbat plecat la cosit îşi face pomană, cum se spune, şi dezvăluie secretul, anume să căutăm mai spre malul Ialomiţei şi pe sub stejari: “Sunt, dar au tot fost culeşi, poate mai găsiţi câţiva mărgăritari. Îi cunoaşteţi, baremi?” întreabă hâtru.
Din păcate, nimeni din zonă nu știe că ruperea frumoaselor flori este interzisă de lege.
Pe lângă mărgăritarii culeşi cu braţele în tinereţe, mamaia Anica ne povesteşte şi de ciupercile urechiuşe, sigur comestibile: “Avem pădure mare şi frumoasă. De toate găseşti în ea primăvara. Chiar şi de mâncare, că ies toate fragede din pământ. Urechiuşele sunt cele mai sigure şi merg prăjite cu ceapă, o bunătate de mâncare.”
Pădurea de la Alexeni se întinde pe circa 37 de hectare pe malul stâng al râului Ialomiţa şi este declarată arie natural protejată, cu 56 de stejari seculari, dintre care jumătate cu vârste de peste 200 de ani, plus un exemplar apreciat la o vechime de 300 de ani.
