La Slobozia, opoziţia a sfidat şedinţa de adoptare a bugetului propriu al municipiului

1

DSC01544

La şedinţa de îndată a Consiliului Local Slobozia au fost prezenţi doar 14 dintre reprezentanţii politici ai legislativului, doisprezece de la PSD şi doi de la PNL.
Invariabil, toate capitolele proiectului de buget au fost votate cu unsprezece voturi pentru şi trei abţineri, exprimate de Andreea Conescu, Gigi Manea şi Vasile Olaru, pentru ca în final să fie adoptat în forma propusă de iniţiator.
Copreşedintele PNL, Ioan Martin, spune că liberalii au depus o contestaţie la proiectul de buget şi că la şedinţele din comisii au cerut date exacte privind stadiul tehnic al lucrărilor executate la Piaţa Revoluţiei şi cartierul de tineri, pentru a putea formula amendamente privind sumele alocate, dar că le-au fost refuzate informaţiile solicitate şi, astfel, blocat demersul.
Doi dintre consilierii locali PNL, Cezar Zamfir şi Mădălin Teculescu, au fost scuzaţi de colegii de partid că se află plecaţi cu copiii la ski, dată fiind vacanţa intersemestrială.
Andreea Conescu a susţinut că la şedinţele pe comisii care au avut loc miercuri au fost discuţii aprinse, însă şi aici consilierii din opoziţia locală au fost în majoritate absenţi.
La şedinţă au participat şi doi reprezentanţi din cartierul de tineri ,,Gării Noi”, care au plecat cum au venit, fără să spună un cuvânt, pentru că, în acalmia generală, la capitolul diverse nu s-a înscris nimeni, iar după 17 minute şedinţa cu un singur proiect pe ordinea de zi a luat sfârşit.

1 comentariu

  1. Consilierii liberali au depus o contestatie , luni , 08,02 , ignorata de majoritatea PDS .Deasemeni in sedinta de comisii reunite consilierii PNL au cerut informatii despre stadiul fizic de realizare a lucrarilor de infrastructura la cartierul de tineri pentru a depune amendamente .D-nul primar a spus ca va raspunde in 30 zile cf.legii , facind imposibila depunerea unui amendament plauzibil !!!

Lăsați un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.