Colegiul Naţional Mihai Viteazul găzdueşte olimpiada naţională de limba rusă modernă. La concurs participă elevi care provin din familii de basarabeni şi de ruşi lipoveni din judeţele Brăila, Bacău, Bucureşti, Suceava, Neamţ, Vaslui, Tulcea, Maramureş, Argeş şi Iaşi.
Din păcate Ialomiţa nu are participanţi pentru că predarea limbii ruse în şcoli nu se mai face nici măcar la Borduşani, unde există o comunitate de ruşi lipoveni.
72 de liceeni din 10 judeţe ale ţării participă la Slobozia la Olimpiada Naţională de limbă rusă modernă.
Unul dintre loturile puternice din concurs este cel de la Brăila, unde limba rusă s-a păstrat în comunităţile de ruşi lipoveni.
Alexandru este clasa a XII-a şi participă la olimpiada naţională pentru al patrulea an consecutiv, dar va urma economie sau drept…
Alexandra se simte aparte pentru cunoştinţele de limbă rusă pe care le deţine şi vrea să se folosească de acest avantaj al său…
Printre participanţi se numără şi Ecaterina, o vorbitoare nativă de limbă rusă, care şi-a propus să reediteze locul I obţinut anul trecut la olimpiadă.
Prezentă la deschidere, consiliera ambasadei Federaţiei Ruse, Natalia Mujenikova, i-a încurajat pe copii să profite de oportunităţile pe care le au studiind limba lui Puşkin.
Spre încântarea participanţilor, festivitatea de primire a inclus momente artistice tradiționale susţinute de ansamblu ruşilor lipoveni din Borduşani Ialomiţa.
Concursurile, scrise şi orale, se vor încheia miercuri, 20 aprilie, cu festivitatea de premiere.
… Mujenikova…nu e nevoie sa faca limba rusa in judet pentru a nota numele corect…
Asta ce e, sarcasm rusesc? Am înțeles mesajul, dar nu port ceas.
Sunt doar un cititor care a atras atentia, e drept in mod ironic, pentru ca o meritati. Era nevoie sa va asumati (cum ati si facut-o!) nu sa raspundeti intr-un mod badaran.
Succes Ecaterina!te iubim si te asteptam ,acasa, cu mare premiu!Matusa Mara te felicita si te sustine!
Succes , Cati ! Iti tinem pumnii !