Legea pentru combaterea violenței psihologice-bullying a fost adoptată!

0

Copiii din instituțiile de învățământ din România vor avea, de acum înainte, un aliat important în lupta împotriva violenței psihologice-bullying. Violența, care se poate manifesta fie fizic, prin comportamente repetate de lovire, piedici, îmbrânceli, plesnit sau alte forme asemenea, fie verbal prin porecle, insulte, tachinări, intimidări, umiliri, va fi interzisă prin lege și se vor lua măsuri ca aceasta să fie combătută în toate ciclurile educaționale: primare, gimnaziale și/sau liceale.
Inițiativa legislativă, care definește, previne și interzice violența psihologică-bullying-ul, a modificat și completat Legea educaţiei naţionale nr.1/2011. Aceasta a fost adoptată ieri de Senat în calitate de cameră decizională (L652/2018). Senatorii au votat inițiativa în unanimitate. Legea Educației Naționale a fost astfel completată cu o secțiune care prevede expres definirea și prevenirea bullying-ului, asistența psihologică, dar și formarea și informarea personalului didactic cu privire la problemele care decurg din acest tip de comportament.
”Când am început munca la proiectul de modificare a Legii Educației Naționale, am avut tot timpul în minte frecvența mare a știrilor care prezentau filmulețe cu elevi agresati fizic sau verbal și apoi postate pe diferite platforme sociale. Sigur că autoritățile reacționau în aceste cazuri, dar, în lipsa unui instrument legislativ care să le ofere mijloacele de a preveni un astfel de comportament și de a lua măsurile care se impun, nu se putea face prea mult. Acum am reușit să umplem acest vid legislativ”, a declarat deputatul Andrei Pop, co-inițiator al proiectului legislativ.
”Mă bucur că au înțeles colegii din Camera Deputaților (287 de voturi Pentru și 0 Abțineri) și Senat (96 de voturi Pentru și 0 Abțineri) importanța acestei modificări legislative. Astfel legea a trecut în forma agreată împreună cu specialiștii, asociațiile implicate în actul educațional și reprezentanți ai instituțiilor publice. Voi urmări îndeaproape punerea în aplicare a prevederilor legale, începând cu elaborarea metodologiei privind prevenirea și combaterea violenței psihologice-bullying. Pentru că îmi doresc ca această lege să fie funcțională și dreptul la demnitate al copiilor să fie protejat fără excepții”, a declarat la rândul său, Petre Florin Manole, de asemenea co-inițiator al proiectului legislativ.

Lăsați un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.