Legea Prevenției – propunerea de lege se află în dezbatere publică

0

Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comert și Antreprenoriat pune în dezbatere publică Legea Prevenției al cărei scop este acela de a asigura prevenirea săvârșirii de contravenții de către persoanele/entitățile care desfășoară activitate economică, precum și prevenirea săvârșirii de contravenții de către instituțiile publice și instituțiile publice locale.

333 de contravenții sînt propuse de către minister spre a fi incluse în aria de aplicare a legii prevenției, contravenții din diverse domenii:

Codul fiscal și Codul de procedură fiscală;
Legea contabilităţii;
Codul muncii;
Legea securităţii şi sănătăţii în muncă;
Legea dialogului social;
Legea uceniciei;
Legea comerțului electronic;
Legea lucrărilor de construcții;
Legea şomajului.
Procedura de prevenție este următoarea: celui controlat și găsit în culpă i se va întocmi în continuare proces-verbal de contravenție însă sancțiunea va fi obligatoriu avertismentul. Alăturat procesului-verbal va fi întocmit și un plan de remediere pe care cel sancționat are obligația de a-l respecta și de a-l duce la îndeplinire. În termen de maximum 5 zile de la expirarea termenului dat pentru corectarea abaterii, agentul constatator are obligația de a reveni în control și de a stabili dacă cele menționate în planul de remediere au fost îndeplinite. Toate acestea vor fi înscrise și în registrul unic de control.

Procedura se aplică o singură dată pentru fiecare contravenție constatată într-o perioadă de 3 ani.

Deoarece în România 90-95% dintre firme au până la nouă angajaţi, un alt aspect important prevăzut de proiectul de lege este și înfințarea unui portal național dedicat oferirii în mod centralizat de servicii online și resurse în vederea informării sectorului întreprinderilor mici și mijlocii, mediului de afaceri și cooperației în ceea ce privește:

-drepturile și obligațiile acestor autorități în desfășurarea activităților de constatare a contravențiilor și aplicare a sancțiunilor contravenționale, precum și privind drepturile și obligațiile persoanelor care sunt supuse acestor activități;
-legislația în vigoare privind activitatea de constatare și sancționare a contravențiilor;
-legislația în vigoare care reglementează faptele contravenționale pe care autoritatea publică respectivă este competentă să le constate și pentru care este competentă să aplice sancțiuni, indicând distinct lista contravențiilor și a sancțiunilor contravenționale și/sau a altor măsuri administrative aplicabile acestora.
Legea Prevenției stabilește de asemenea foarte clar obligația instituțiilor publice de a răspunde în termen de maximum 30 de zile, prin emiterea de puncte de vedere și îndrumare metodologică, oricăror solicitări de clarificare venite de la agenții economici.

Propunerea de lege poate fi obținută în format PDF aici.

Lăsați un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.