Liberalii ialomițeni protestează marți la București

3

Picture 456

300 de liberali din Ialomiţa vor merge marţi la miting, în Bucureşti, pentru susţinerea moţiunii de cenzură împotriva Guvernului!
Mitingul va avea loc în Parcul Izvor şi cei mai mulţi manifestanţi ialomiţeni, circa 200, vor fi din zona Urziceni, iar din Slobozia şi Feteşti se vor deplasa în capitală câte 50 de liberali.
Conform preşedintelui organizaţiei judeţene, 15.000 de ialomiţeni au semnat pentru demiterea Prim Ministrului, iar listele au fost depuse la sediul central al PNL şi vor fi folosite în susţinerea demersului privind cererea demisiei lui Victor Ponta.
În cadrul unei conferinţe de presă, Ioan Martin a precizat că PNL Ialomiţa va avea dialog şi cu ceilalţi parlamentari din judeţ pentru a-i convinge să susţină moţiunea de cenzură.
Contactat telefonic, deputatul Aurelian Ionescu a declarat pentru www.guraialomitei.com că nu a fost contactat de nici un liberal şi că va susţine în continuare Guvernul Ponta cu actualii miniştri.
Clementina Tudor

3 comentarii

  1. “Liberali” precum fostul comunist din imagine, să tot avem! După ştiinţa mea, liberalii erau cam albaştri la culoare, precum ochii lu’ Căcărău dar, iată, şi de data asta, alde Tinel Gheorghe au reuşit să impună portocaliul zicându-i “galben”. Galben ca turta de ceară, ar zice un cântec din bătrâni. Nu cred ca moţiunea să “treacă”, fiindcă înafară de “jos Ponta” n-am observat vreun program de guvernare, ca să nu mai vorbesc de faptul că dacă preşedintele ialomiţean ar fi fost întrebat despre componenţa guvernului liberal, pe funcţii şi ministere, înafară de Predoiu n-ar fi ştiut să pronunţe alt nume. Ce program de guvernare?! Odată ce nu critică politica guvernamentală şi nu ştiu altceva decât “jos Ponta”, înseamnă că liberalii sunt presaţi să preia puterea în vederea “organizării” alegerilor de anul viitor, unde “experţi” vor fi Blaga şi Videanu. După părerea mea, nu toţi liberalii vor vota moţiunea fiindcă nu pot uita struţo-cămila numită USL.

  2. Ce v-am spus?! Tocmai am aflat rezultatul moţiunii depuse de liberalii lu’ Peşte: 8 (OPT??!!) voturi “pentru”. Nu numai că nu s-au prezentat toţi liberalii, ci chiar unii dintre cei prezenţi, e clar, au votat “împotrivă”. Înainte de vot, premierul Ponta a desfiinţat-o pe madam Gorghiu (cu accentul pe “zero”), prezentând contractele pe care firma sa de avocatură le-a avut cu AVAS. Cică din cei 15.000 “invitaţi”, mai mulţi au fost jandarmi. Ce mai liberali avem!

  3. Un mare fisssssss. Au luat elevi platindu-i sa meargq la Bucuresti. Gheorghe Tinel e disperat, vre la putere cu orice pret, a schimbat stapana si a urlat l megafon de era s-i pleznezc jugulara. Usor neicusorule ca mai sti inca patru ani cu spume la gura

Dă-i un răspuns lui SORIN Renunțați la răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.