Lucrările la reabilitarea Pieţei Revoluţiei vor fi suportate integral din bugetul UE

2

_DSC8330

Echipa PSD a comunicat într-o conferinţă de presă că a reuşit să obţină soluţia salvatoare pentru finalizarea investiţiei din centrul civic al oraşului, exclusiv din fonduri nerambursabile.
Pe 24 mai, în cadrul şedinţei Comitetului de Monitorizare a Programului Operaţional Regional, s-a luat decizia ca proiectele cu vicii de implementare din cauze neimputabile beneficiarilor să se finalizeze din banii Uniunii Europene până la 31 decembrie 2018.
„PSD dovedeşte că este singura formaţiune politică interesată de binele public şi nu de cultivarea neîncrederii şi a urii în rândurile alegătorilor. Avem dovada că demersurile pe care echipa Partidului Social Democrat le-a făcut la Bucureşti şi Bruxelles au contat, iar contractul de finanţare se va prelungi cu doi ani şi se va achita din bani europeni. Important este că am scăpat de presiunea foarte mare privind finanţarea acestui proiect din bugetul propriu. Vina este a constructorului şi nu se putea să se impute administraţiei”, a precizat Victor Moraru, în calitate de reprezentant al primarilor în Asociaţia Oraşelor din România şi de candidat al PSD la preşedinţia Consiliului Judeţean Ialomiţa.
Reabilitarea centrului civic din Slobozia este al paisprezecelea pe lista de proiecte pentru care s-a aprobat prelungirea termenului de execuţie cu finanţare integrală din bani europeni prin Hotărârea nr. 113 din 24.05 2016 a comitetului de monitorizare, iar prelungirea contractelor trebuie realizată până la 15 iunie 2016.
„Decizia care s-a luat este soluţia salvatoare pe care PSD a promis-o şi a realizat-o. Mă bucur foarte mult pentru că toate forţele implicate au căutat şi au găsit înţelegere pentru finalizarea acestui proiect fără afectarea bugetului Sloboziei. Vom demonstra şi că se poate încheia lucrarea mai devreme de noul termen”, a precizat Adrian Mocioniu, candidatul PSD la Primăria Municipiului Slobozia.
Prelungirea termenelor s-a făcut doar pentru proiectele cu o valoare mai mare de 5.000.000 de euro şi care au fost întârziate din alte motive decât cele imputabile beneficiarilor, în cazul de faţă insolvenţa constructorului.

Comandat de Partidul Social Democrat Ialomita, cod unic de identificare 21160002, executat de SC Media Management SRL

2 comentarii

  1. Ce tupeu au astia. Sunt documente clare din care rezulta ca fondurile europene au fost pierdute pentru acele asa zise reabilitari ale centrului Sloboziei. Din acest motiv actualul primar Stoica a luat credite si a indatorat Slobozia pentru 40 de ani, asa ca afirmatia ca vor fi suportate intergal din fonduri UE e mincinoasa. Sa iasa cei doi din poza si sa depuna in alb demisia de onoare si retragere definitiva din viata politica si publica in caz ca lucrarile nu se vor suporta integral din fonduri UE. Minciuni fratilor, minciuni electorale.

  2. jegosii pdl ar da orice ca acest proiect sa nu se realizeze. indiferent daca sau cat vor avea slobozenii de platit. ii doare pe ei in c…r de locuitori, important e sa moara si capra vecinului , adica a psd!

Lăsați un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.