Luna filmului de mediu, la Centrul Cultural UNESCO Ionel Perlea

0

Lecţiile de protecţia mediului au început cu cei mai mici şcolari, la Şcoala nr. 2 Sfântul Andrei din Slobozia. Reprezentanţii Agenţiei Judeţene de Protecţia Mediului Ialomiţa organizează aceste întâlniri pentru vizionarea de documentare şi discutţii despre sănătatea mediului înconjurător, la fel de importantă pentru plante, animale şi oameni. Cu această ocazie, elevii şi adulţii interesaţi află despre zonele naturale importante din judeţul lor, pentru flora şi fauna specifice, dar şi despre transformările climatice care au condus la prezenţa exotică în Ialomiţa a unor exemplare de păsări Flamingo observate pe lacul Fundata.

Bogăţia şi unicitatea zonelor naturale protejate i-au încântat pe şcolarii clasei I B: „Ne-am uitat la filmuleţe cu natura şi am văzut delfini, pinguini, vulcani, flamingo care nu prea pot zbura dacă sunt pui, pentru că trebuie să aibă aripile bine dezvoltate. Pelicanii sunt fantastici cu ciocul lor mare şi galben sau portocaliu. Am văzut şi vulcanii de nămol, la munte. Scuipau nămol, da la vulcanii noroioşi.”

Completarea cursurilor cu noţiunile de mediu s-a făcut cât se poate de firesc, precizează doamna învăţătoare Aurelia Tache: „Noi azi am învăţat litera A şi apoi am aflat că locuim pe singurul continent care începe cu altă literă decât A, şi anume Europa. Au descoperit planeta Pământ şi au fost fascinaţi când şi-au dat seama că pe glob se află mai multă apă decât uscat. Ce minunat ar fi să trăim într-o lume curată, în care toţi, de la copii până la oamenii mari, am putea să protejăm mediul şi am face lucrul acesta în fiecare zi.”

Purtător de cuvânt al Agenţiei Judeţene de Protecţia Mediului Ialomiţa, Cristina Stroe spune că prin aceste vizionări de filmulţe se marchează cele două evenimente ecologice de la începutul lunii octombrie, Ziua Habitatelor şi Ziua Animalelor: „Dorim ca prin această acţiune de educaţie ecologică să conştientizăm copiii că sănătatea mediului înconjurător reprezintă şi sănătatea noastră, a oamenilor.”

Campania Agenţiei Judeţene de Protecţia Mediului Ialomiţa continuă pe parcursul lunii octombrie cu proiecţii de film la Centrul Cultural UNESCO Ionel Perlea din Slobozia, în fiecare zi de joi a săptămânii, de la ora 16. Pentru participarea în grupe mari de copii, cadrele didactice sunt rugate să facă rezervări la numărul de telefon 0243 231813.

Lăsați un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.