Fermierii sunt disperați de stadiul actual al culturilor de păioase. Mii de hectare cultivate cu grâu și orz sunt calamitate de dubla secetă, pedologică şi climatologică, cu şanse infime de salvare.
Lipsa precipitaţiilor din ultimele 6 luni, temperaturile negative de la jumătatea lunii martie şi vântul din această perioadă au pârjolit culturile şi câmpurile din Ialomiţa: „Oile n-au ce mânca nimic, islazul e mai rău ca toamna. Bate vântul, s-a uscat tot, nu se face nimic în vara asta.”
Agricultorii constată cum plantele se usucă, deşi până la 15 martie evoluţia acestora a fost bună, spune Nicolae Sitaru, care a înfiinţat peste 1000 de hectare cu grâu: „N-a plouat toată iarna, n-a plouat toată primăvara, a venit și o perioadă de îngheț după care nu a plouat, pământul s-a uscat foarte tare.”
La nivelul judeţului sunt în discuţie peste 100.000 de hectare, cultivate anual, în Ialomiţa, cu grâu şi orz, iar aproximativ 80 % din suprafeţe sunt afectate, explică Vasile Câmpulungeanu: „E țărână, e praf, iar planta nu a mai înfrățit, nu poate să se dezvolte. 80-90% din grâu e compromis.”
În condiţiile actuale, aceste culturi NU mai pot fi înlocuite, iar terenul va intra un an în repaus, precizează Marian NEDU: „Temperatura foarte scăzută noaptea față de zi, ca în deșert, efectiv. Deci avem un an de pauză, să sperăm că e numai un an.”
Fermierii spun că este evidentă schimbarea radicală a condiţiilor climatice din Bărăgan şi aşteaptă ca instituţiile statului să ia în calcul deşertificarea zonei şi să sprijine activităţile agricole cel puţin prin acordarea de consultanţă pentru reorientarea acestora.