În sala „Arcadia” a Centrului Cultural „Ionel Perlea” era expusă, fără vernisaj, o minunată expoziţie de artă plastică semnată de o pictoriţă foarte talentată, Ştefana Petre, curator Clementina Tudor. Tocmai comentam cu alt artist vizual, Florin Floreanu, când mi-am exprimat scepticismul şi tristeţea că trec neobservate de presa locală prea multe evenimente culturale, în schimb mărunte scandaluri politice şi bătăi între clanuri de derbedei sunt transformate în evenimente de nişte jurnalişti, să mă ierte Tudor Arghezi şi vocabularul decent al limbii române. Astfel aflam că frumosul penel al Ştefanei Petre, trecut cu vederea de condeiele critice ale capitalei de judeţ, urma să fie înlocuit cu o expoziţie aniversară dedicată unei mari artiste contemporane, care trece cu modestie printre noi şi poartă, de vreo 45 de ani, catalogul între un atelier şi altul la Liceul de Artă „Ionel Perlea”, fără să ne dăm seama ce operă excepţională s-a modelat între timp, aşa cum îmi mărturisea cândva „câte cinci ore pe zi meditez în faţa şevaletului, în rest, şcoala şi pregătirile pentru următoarele cinci ore”.
Este vorba despre, aţi ghicit, doamna profesoară Maria Unţanu, care a preferat un colţ de lume şi un liceu, aici, la Slobozia, în loc de o lume largă şi o academie ilustră, de fapt pe aceeaşi generoasă planetă, numai talent şi mărinimie să ai.
Dotată cu o înzestrare nativă cum numai Bucovina a mai încercat pe geniile ei binecunoscute şi binecuvântate, Maria Unţanu, născută la Botoşani, a preferat să devină în pictură şi în arta grafică o profesionistă de cel mai înalt nivel, prefăcându-se că îşi ascunde talentul îndărătul măiestriei. Artista a intrat în dialog cu secolul XX, cu arta acelui secol şi începutul celui de al XXI-lea, oferindu-ne nouă, privitorilor, o creaţie de o originalitate frapantă, realizată în tehnici care leagă tradiţiile de avangarde, artele populare cele mai rafinate de artele grafice şi picturale cele mai inovative. Fără să dau nume, dar se observă în arta marii noastre pictoriţe o sinteză între miniaturile de pe manuscrisele medievale cu pictura maeştrilor pointilismului francez, cu desenatorii minimalişti germani, cu abandonarea perspectivei şi cu acumularea amănuntelor punctiforme, încât arta sa pendulează între aluzii realiste pierdute în spectacolul luxuriant al fantasticului, al delirului, al visului.
Vorbitorii la vernisaj au subliniat câteva aspecte, dar o artă atât de rafinată cere să te apleci asupra ei cu răbdare meditativă, în ultimă instanţă, să cunoşti istoria picturii şi a graficii din vârfuri în vârfuri de nedepăşit. „Maria Unţanu a parcurs, din 1975 încoace, un traseu stilistic aparte în arta plastică românească.” (Petre Gheorghe, pictor, preşedinte UAP-Ialomiţa), „Lucrările pot face cinste oricărei simeze româneşti şi universale” (Dan Tudor Truică, critic de artă, curatorul expoziţiei), „Doamna Maria Unţanu preia sugestii ale broderilor populare, mărindu-le şi răstălmăcindu-le misterele, până la un fel de bucurie deplină a efemerului transfigurat în tonuri de culoare unice, irepetabile.” (Clementina Tudor, jurnalist, Director al Centrului Cultural Ionel Perlea).
Am avut o dispută cu Florin Floreanu în faţa unui tablou: „Această pictură în stil grafic sau gravură în stil pictural reprezintă o omidă bombardată cu cristale multicolore, toate în explozie”, „Ba eu cred, a venit răspunsul, că este o imagine a Căii Lactee, aşa cum şi-o imaginează un poet.” Pe expresivul şi informatul album „Zestrea” de prezentare al expoziţiei (fotografii Laurenţiu Zupcu, concept grafic Maria Uţanu), la pagina 30 apare o reproducere destul de palidă a „omidei” devenită „Calea Lactee”. Ce explicaţie este scrisă dedesupt? „2012, Pană, acril pe carton, 67×36 cm”. O „pană”? Probabil imaginea unei pene în zbor, de vultur, de înger, de pasăre inventată, o pană genială, un nou obiect imponderabil.
Extrapolând, toate cele 50 de picturi-gravuri ale expoziţiei imaginează obiecte nemaivăzute, inventate de imaginaţia unui artist lucid, luminos. Vă rog să urmăriţi Gradina albastră, Forma idealizată, Verde, Chip, Gest, Vitrina, Păretar, Ierburi. E abia începutul, restul urmează. Cum adică Ierburi? Trei mănunchiuri de plante ciudate, extraterestre, galactice, legate fiecare cu o sforicică (bineînţeles, pictată!) atârnă pe un fundal ciudat, altă pictură punctiformă. O fi inventat Salvador Dali flori fantastice, sau Tudor Meiloiu păsări măiestre, însă aparentele dantele cosmice ale Mariei Unţanu par împletite în constelaţia Cloşca cu Puii de Aur. Artista face ce vrea cu formele, cu aluziile, cu culorile, desenează mii de amănunte năucitoare pe cea mai mică suprafaţă, încât te întrebi, natura a inventat formele tuturor insectelor mărunte până la ivizibil, a chipurilor umane, a veşmintelor, a „ceasurilor de taină”, a păsărilor, a păretarelor, a „filogranelor” sau o pictoriţă cu origini bucovinene, eminesciene, enesciene, numită Maria Unţanu?
Într-un colţ al sălii de expoziţie, în mai multe oale de lut se află bucheţele de flori într-o paletă de culori cum numai ochii unui pictor ştiu să aleagă.
Am întrebat pe mai mulţi vizitatori, acestea sunt flori pictate, sau în tablourile de pe pereţi acele eflorescenţele sunt naturale? Nu am primit răspunsuri. Fiecare ar fi însemnat o cheie în descifrarea unui cifru numit Maria Unţanu.
Vă invit să călcaţi fără sfială pragul Centrului Cultural „Ionel Perlea” şi să intraţi pe prima uşă monumentală, pe dreapta. Astfel îmi veţi răspunde la întrebarea cine a inventat „Cămaşa fluture”, „Ofrandă” sau incredibila „Pană”? Şi, mai important, vă veţi minuna întâlnirea cu sufletul unei importante conştiinţe artistice contemporane metamorfozat în câteva zeci de tablouri tezaurizate într-un basm din „O mie şi una de nopţi”.
Şerban Codrin, ziarul IALOMIȚA, 18 august 2021