Românii pot subscrie, începând de luni, 10 august 2020 pentru noi emisiuni de titluri de stat destinate exclusiv populației în cadrul Programului Tezaur, cu scadențe la 1, 2, 3 și 5 ani şi dobânzi anuale de 3,50%, 4,00%, 4,25% respectiv 4,75%. Veniturile aferente sunt neimpozabile.
Titlurile de stat pot fi cumpărate prin rețeaua de oficii poștale ale Companiei Naționale Poșta Română:
- în perioada 10 – 28 august 2020 pentru mediu urban;
- în perioada 10 – 27 august 2020 pentru mediul rural.
Titlurile de stat sunt oferite în România exclusiv persoanelor fizice rezidente cu excepția persoanelor care nu au împlinit vârsta de 18 ani la data inchiderii perioadei de subscriere.
Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate prin depunerea unei cereri doar în perioada de subscriere.
Titlurile de stat sunt în forma dematerializată şi au valoare nominală de 1 leu. Dobânda aferentă oricărui titlu de stat se plătește anual la data de plată a dobânzii, iar rambursarea valorii nominale se va efectua la data de plată a valorii nominale.
În cazul decesului, dreptul de proprietate asupra titlurilor de stat se transferă moștenitorilor, care prezintă documentele legale care le atestă calitatea.
Prospectul de emisiune și eventuale modificări ale acestuia vor fi publicate pe site-ul: www.mfinante.ro, www.datoriepublica.mfinante.gov.ro www.comunicatii.gov.ro și www.posta-romana.ro
Baza legala: Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 2241/06.08.2020 privind prospectul de emisiunii a titlurilor de stat destinate populației, prin intermediul unităților operative ale Trezoreriei Statului și prin subunitățile din rețeaua Companiei Naționale ”Poșta Română” în cadrul Programului Tezaur, aferent lunii augus, 2020.