Ministrul Finanțelor Publice, Ionuț Mișa, a răspuns întrebărilor deputaților social democrați privitoare la split TVA

0

Astăzi, la ședința săptămânală de lucru a deputaților social-democrați a fost invitat ministrul Finanțelor Publice, Ionuț Mișa. Discuțiile au vizat măsurile promovate de Ministerul Finanțelor Publice, care au provocat vii dezbateri în mediul de business, precum split TVA ori trecerea contribuțiilor de la angajator la angajat.
 Unul dintre motivele principale este gradul de colectare scăzut, ultimul din Uniunea Europeană iar prin acest mecanism Guvernul preconizează că vor putea fi identificate operațiunile economice din economia neagră și monitorizarea facilă a TVA declarat versus TVA încasat. Nu se schimbă nicio procedură fiscală sau contabilă iar contul distinct TVA nu încalcă nicio directivă europeană.
Prima fază se va adresa companiilor care derulează contracte cu statul și în același timp un grup de bănci și-au anunțat aderarea fără costuri în acest program.
De la data de 1 octombrie plata defalcată a TVA se va putea efectua în mod opțional.

1.Textul ordonanței de urgență.
2. Avantaje pentru cei care optează pentru plata defalcată de TVA de la 1 octombrie 2017.
3. Întrebări și răspunsuri privind funcționarea mecanismului privind plata defalcată a TVA.

 

Lăsați un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.