Pentru alegerea preşedintelui, pe 11 octombrie, în fiecare localitate se vor organiza secţii de votare la care membrii PSD se vor prezenta pentru a-şi exprima preferinţa, indiferent dacă există unul sau mai mulţi candidaţi la această funcţie.
Rezultatul din teritoriu se va valida o săptămână mai târziu în cadrul congresului naţional, când se vor alege şi ceilalţi reprezentanţi de la centru ai Partidului Social Democrat.
Conform noului regulament, candidaţii pentru funcţia de preşedinte executiv au nevoie de susţinerea a 3 filiale, iar aspiranţii la titlul de vicepreşedinţi de sprijinul a două filiale, inclusiv cea din care fac parte.
Deputatul Marian Neacşu va candida pentru una dintre funcţiile de conducere la nivel naţional, iar organizaţia judeţeană susţine fără rezerve candidatura lui Liviu Dragnea.
Secţiile de votare se pot amenaja la sediile organizaţiei locale, în Primării sau acasă la preşedinţi, în ultimă instanţă, excluse fiind şcolile, spaţiile alimentare şi crâşmele.
Până la mobilizarea generală, prin care social democraţii îşi validează capacitatea organizaţională, joi după amiază, la Slobozia va avea loc Conferinţa judeţeană pentru alegerea preşedintelui PSD Ialomiţa, cel mai probabil cu un unic candidat şi mai mulţi invitaţi de la Bucureşti, printre care Valeriu Zgonea, Mihai Tudose şi Eugen Teodorovici.
Clementina Tudor
Cum adică în Primării?! Chiar au luat-o razna de tot?! Unde dracu s-a mai pomenit să montezi urne de vot în sediile Primăriilor?! Aş înţelege dacă ar fi vorba de un Referendum local, poate chiar naţional care să intereseze întreaga comunitate, cu impact socio-economic, dar aşa…?! Ciudat e şi faptul că se poate exprima votul acasă la preşedintele organizaţiei PSD locale. Îţi stă mintea-n loc la ce tâmpenii se pot gândi şi pune în aplicare unii aşa-zişi social-democraţi, unul mai bogat ca altul!