Cabinetele medicale dispun de doze de imunizare, dar pacienţii din categoria persoanelor cu risc sunt din ce în ce mai puţin interesaţi de vaccinul antigripal. Tendinţa este confirmată de reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică prin stocul existent, în condiţiile în care de la an la an se primesc tot mai puţine doze de vaccin. Vremea deosebit de caldă pentru această perioadă favorizează însă virozele şi apariţia virusurilor gripale, iar specialiştii se aşteaptă la un fenomen epidemic în pragul primăverii.
În Ialomiţa au fost repartizate circa 17.000 de doze de vaccin antigripal, în condiţiile în care din categoria grupelor cu risc fac parte peste 56 de mii de ialomiţeni.
Cei mai mulţi ialomiţeni vaccinaţi împotriva gripei au peste 65 de ani. Principalii vizaţi sunt bolnavii cronici, dar aceştia refuză imunizarea, spun medicii de familie, iar reticenţa s-a instalat treptat. Situaţia este total opusă celei din urmă cu 5 ani când cererea depăşea cu mult numărul dozelor distribuite în teritoriu.
Zilele acestea, către medicii de familie vor fi distribuite încă 3.500 de doze de vaccin antigripal, supliment transmis de Ministerul Sănătăţii la sfârşitul anului 2015.