Icoana, de mari dimensiuni (105/69 cm), este semnată de Vladu Zenet. Aceasta are blat de lemn cu o grosime de 3 cm, întărit cu două traverse semiîngropate, iar marginile sunt protejate de o ramă formată din patru baghete de lemn.
Piesa a intrat în patrimoniul Muzeului Județean Ialomița din anul 1979 când a fost donată de către parohia bisericii din Pietroiu.
Icoana, pictată în stil țărănesc, îl prezintă pe Sfântul Mucenic Gheorghe călare pe un cal alb, ucigând balaurul. În partea dreaptă a lucrării este reprezentat turnul unui castel cu trei personaje: două sus, la balcon ce îi întind cheile cetății și o a treia, jos, la porțile cetății. Aceasta este, de altfel, ipostaza clasică în care este redat sfântul, fiind o reprezentare vizuală a unei legende a Sfântului Gheorghe salveazând cetatea Silenei, din provincia Libia, precum și pe fiica împăratului, de un balaur înfricoșător. Această imagine trimite și la lupta împotriva demonilor și a păcatelor, iar sulița subțire, având cruce în vârf și rămânând neîndoită, simbolizează puterea și ajutorul lui Dumnezeu.
Muzeograf
Ioan V. Cernău
Muzeul Județean Ialomița
Acasă
Gura Ialomiţei Muzeul Județean Ialomița vă prezintă exponatul lunii, Icoana Sfântului Mare Mucenic Gheorghe...