Din cauza codului roşu de vreme rea, autosanitara nu a mai putut continua deplasarea, iar pacienta a fost preluată de un medic ortoped al spitalului judeţean de urgenţe Ialomiţa.
Roxana a fost operată pe 22 noiembrie la spitalul de ortopedie din Mangalia, iar la o lună trebuia să se prezinte la control. Ea a aşteptat, însă, să treacă sărbătorile, fără să se gândească la vremea rea: „ Am zis să aşteptăm să treacă şi Crăciunul, şi Anul Nou…nu ne-am gândit că se va strica vremea. După o lună de la operaţie trebuie să scot gipsul şi sper ca totul să fie bine.”
Fata, de 21 de ani, este însoţită de mama ei: „Când am plecat, era bine- bine afară. După ce am trecut de Bacău şi ne-am apropiat de Slobozia s-a stricat rău. Acum aşteptăm, ce să facem?” Cele două musafire din Târgul Neamţ vor fi cazate la spitalul din Slobozia, chiar dacă paturile sunt aproape integral ocupate, după cum precizează managerul, Mariana Iancu: „Suntem integral ocupaţi, dar spitalul poate asigura tot ce este necesar pentru pacienţi. Pe lângă cei 35 de dializaţi şi cele câteva gravide care au vrut să vină din timp la spital, avem şi un pacient din tranzit. Medicul ortoped a preluat-o şi o să cazăm fata, dar şi pe mama ei, până vremea le va permite să plece la Mangalia.”
Din cauza vremii, astăzi nu a fost externat nici un pacient din spitalul judeţean de urgenţe din Ialomiţa.