O nouă reuniune a Comisiei Naţionale de fundamentare a Planului naţional de adoptare a monedei euro

0

O nouă reuniune a Comisiei Naţionale de fundamentare a Planului naţional de adoptare a monedei euro a avut loc astăzi, la Palatul Victoria, coordonată de Ioan Aurel Pop, președintele Academiei Române.
Reuniunea a fost dedicată prezentării punctelor de vedere politice cu privire la pregătirea procesului de aderare a României la zona euro, în perspectiva stabilirii prin consens a Planului național privind trecerea la moneda euro.
Marius-Constantin Budăi, preşedintele Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci din Camera Deputaţilor, a subliniat că PSD se va implica cu toată determinarea pentru a pregăti al doilea mare proiect de țară post aderare la UE – aderarea la Zona Euro.
”Zona Euro are o dimensiune politică pronunțată, fiind gândită ca centru al procesului de integrare europeană. Vom acționa pentru a maximiza avantajele ce vor fi resimţite de cetăţeni. Studiile de specialitate – atât interne, cât şi internaţionale – arată că integrarea în Zona Euro va aduce avantaje nete doar dacă vor fi îndeplinite minimum trei condiţii: un proces de convergenţă nominală sustenabil, durabil, de natură permanentă şi nu temporară; o masă critică de convergenţă reală ex-ante; şi o economie cât mai compatibilă cu cea a zonei euro”, a afirmat deputatul PSD.
De asemenea, președintele Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci din Camera Deputaţilor a precizat că guvernarea PSD va promova politici publice care să mărească viteza de convergenţă reală cu Uniunea Europeană, precum susținerea unei creșteri economice sănătoase, prin stimularea investițiilor în capital și tehnologie, cercetare-dezvoltare și inovare, în sănătate și educație.
Consultările în cadrul Comisiei Naționale pentru pregătirea aderării României la Zona Euro vor continua cu prezentarea punctelor de vedere ale Academiei Române și partidelor politice parlamentare.
La reuniunea de astăzi au participat reprezentanți ai Băncii Naţionale a României, Academiei Române, Administraţiei Prezidențiale, partidelor parlamentare, sindicatelor, patronatelor, structurilor asociative, societății civile și mediului universitar.

Lăsați un mesaj