Zilele europene ale patrimoniului la Muzeul Judeţean

0

14372023_904306006340370_5789524139056355606_o

Mai multe obiecte de patrimoniu, recuperate de poliţişti de la persoane care le traficau pe piaţa neagră, sunt prezentate în cadrul unei expoziţii la Muzeul Judeţean, alături de achiziţiile făcute de specialişti şi donaţiile primite de la cetăţeni. „O formă importantă de achiziţie este cercetarea sistematică, care se desfăşoară ca urmare a unor programe, prin care specialiştii merg pe teren şi încearcă să identifice patrimoniul arheologic, numismatic, istoric, etnografic sau de artă, pe care reuşesc să-l recupereze şi să-l aducă în muzeu. Aici avem şi cercetarea preventivă, care se declanşează ca urmare a unor intervenţii neautorizate în zone cu potenţial arheologic şi istoric, a neglijenţei contemporanilor pe care o manifestă faţă de obiectele de patrimoniu, monumentele arheologice sau istorice. Aici se intervine în echipe, alcătuite din specialiştii de la Direcţia de Cultură, Muzeul Judeţean şi Direcţia de Investigaţii Criminale” a explicat audienţei directorul Florin Vlad.

Tema de anul acesta a Zilelor Patrimoniului este „Patrimoniul şi comunitatea”, iar în vitrinele expoziţiei se regăsesc fotografii din timpul primului război mondial făcute de Costică Acsinte şi achiziţionate de la descendenţi, dar şi documente militare ale învăţătorului-ofiţer Turcu Constantin, donate de familie Muzeului Judeţean Ialomiţa.

„Este vorba de spiritualitatea acestor obiecte, despre ceea ce ele exprimă, legat de viaţa unor generaţii. Ce foloseau pentru a pregăti mâncarea, ce foloseau ca să se împodobească, ce fel era seducţia atunci şi cum este acum, ce fel era liniştea atunci şi cum este acum, ce fel era această luptă pentru supravieţuire, care şi ea e caracteristică omului, ce fel de arme se foloseau în trecut şi ce avem în prezent ca să ne apărăm. Înţelegând aceste etape ne vom înţelege mai bine pe noi înşine pentru că nu existăm în sine ci într-un arbore genealogic, istoric, care pleacă de la cea mai mică comunitate, poate că mai este familia, poate este familia extinsă, poate că este cartierul, oraşul…Trebuie să fie toate acestea, iar dacă vom înţelege lucrul acesta până la capăt poate că vom găsi şi forţa de a crea energii în jurul unor valori şi de a determina o bunăstare generală pentru noi, aceştia care trăim astăzi aici” a precizat Elena Pacală, directoarea Direcţiei Judeţene pentru Cultură Culte şi Patrimoniul Naţional Ialomiţa, în pledoaria de renaştere a spiritului comunitar.

În expoziţia de la Muzeul Judeţean sunt prezentate toate cele patru forme de recuperare a patrimoniului cultural-naţional, iar un loc aparte îl ocupă Piscul –Crăsani, situl arheologic unde anul trecut s-a intrat cu buldozerul.

Lăsați un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.