Prea ocupată cu Drăgușanca, Prințul și Fraierul, presa centrală își face, totuși, oleacă de timp și pentru un google translate scurt, după o știre made in Ro, via USA.
Nu mai spun de noi, ăștia din local, cărora pesemne nu ni s-a părut o știre ce face Mario în cămăruța muzeului județean – că, deh, și la Slobozica e buluc de știri cu procurori arestați, cod roșu și școli închise.
Hai să-i dăm lui Cezar ce-i al cezarului, să ne minunăm de tenacitatea cu care se încăpățânează să-l scoată pe Acsinte la lumină și să tragem un semnal de alarmă: în timp ce în numele culturii se spulberă porcoaie de bani, Mario Cezar Popescu a scos la lumină pe banii și munca lui un mic tezaur care, mai devreme sau mai târziu, va aduce Ialomiței poate nu glorie, dar ne va face locșor pe hartă.
P.S. mă enervează de ceva vreme faptul că o anumită persoană ciordește munca lui Mario cu copy/paste și inundă facebook-ul, de zici că-și face campanie electorală. Există butonul SHARE, domnul meu…
Observ ca ati scris pe la 11 si ceva, tot azi. Daca presa centrala a fost prinsa cu altceva, gura ialomitei cu ce a fost prinsa?
măi Gură fii mai explicită..eu nu înțeleg prea multe și zău că îmi doresc. de ce nu semnează nimeni articolul?
Carmen, am pus j-de link-uri, ce rost are să mai scriu și eu?
@Marian Simion : guraialomitei a ajutat proiectul inca de cind era doar vis. nu cred ca are nimeni caderea sa le ceara socoteala visavis de Costica Acsinte
Din păcate, atât site-ul http://lightbox.time.com, cât și presa romaneasca (care a preluat articolul fără să aducă ceva în plus sau să verifice informațiile) au uitat sa mentioneze un aspect important si anume ca respectiva colectie se afla in posesia Muzeului Județean Ialomița, muzeu care are un contract de colaborare cu d-l Cezar Popescu. Mai mult, muzeul i-a oferit lui Cezar tot suportul necesar desfășurării în bune condiții a activității: i-a pus la dispoziția unul din birourile sale (în nici un caz o ,,cămăruță micăˮ), i-a asigurat necesarul de materiale (birotică), i-a oferit acces liber în arhiva de istorie a instituției și, implicit, la colecția Acsinte etc. Desigur efortul, talentul și persuasiunea de care Cezar dă dovadă sunt pe cât de rare, pe atât de lăudabile, însă trebuie recunoscut și meritul muzeului care a achiziționat plăcuțele respective și le-a introdus într-un program de conservare pentru a stopa sau încetini pe cât posibil degradarea inerentă a colecției. Mai departe, pentru a le scana digital, a fost necesară o persoană cu pregătire specială și cu echipament pe măsură.
Cernău Ioan,
muzeograf Muzeul Județean Ialomița