Parlamentarii de Ialomiţa şi-au primit azi mandatele

2

Preşedintele Biroului Electoral Judeţean a înmânat câştigătorilor certificatele doveditoare ale calităţii de senatori şi deputaţi. După şapte scrutine de alegeri parlamentare, în care a fost direct implicat ca reprezentant al justiţiei, judecătorul Ion Toma a remarcat buna organizare a scrutinului, eficienţa procesului electoral şi maturitatea competitorilor politici: „Trebuie să recunosc că aceste alegeri au fost deosebit de transparente şi de corecte, este un lucru recunoscut de toţi competitorii şi cu atât mai mult eu zic că rezultatele reflectă voinţa societăţii noastre la această oră. Aş dori să remarc şi organizarea deosebită de la nivelul judeţului nostru, primul care a finalizat centralizarea buletinelor de vot şi raportarea proceselor verbale, iar pentru acest lucru mulţumesc aparatului tehnic al domnului prefect. La noi oamenii nu au dormit pe holuri şi la 6 dimineaţa eram gata cu rezultatele.”

O bilă neagră a acordat preşedintele BEJ Ialomiţa partidelor mici, care au trimis în secţiile de votare oameni nepregătiţi. De asemenea, un reproş a fost formulat către clasa politică şi a vizat prezenţa scăzută la vot. „Justiţia este apolitică şi nu mă apuc de comentarii politice. Vreau un singur lucru să subliniez: prezenţa la vot! Aceasta ne spune că există o anumită falie între populaţie şi Parlament. Faceţi în aşa fel încât prin activitatea dumneavoastră, uşor-uşor, oamenii să se apropie de  politică, să devină interesaţi de ce se întâmplă la nivelul dumneavoastră şi să vină la vot.  Într-o ţară democratică nu este corect ca soarta ţării să fie stabilită doar de 40% din cei cu drept de vot. Ori lucrul acesta trebuie dumneavoastră să-l rezolvaţi, dar nu printr-o lege care să-i oblige să vină la vot ci prin apropierea de popor, de oameni.”

Incidentele înregistrate la aceste alegeri parlamentare au fost sporadice şi fără implicaţii majore în desfăşurarea scrutinului electoral, a menţionat prefectul judeţului, Gigi Petre, care a mulţumit tuturor structurilor M.A.I implicate în organizarea şi supravegherea procesului electiv din 11 decembrie. Noii parlamentari ai judeţului Ialomiţa, Marian Pavel-PSD, Gabi Ionaşcu –PMP, Mihăiţă Găină – PSD, Andrei Pop-PSD, Ştefan Muşoiu –PSD şi Tinel Gheorghe –PNL, se vor prezenta la Parlament săptămâna viitoare.

2 comentarii

  1. Domnul judecator Toma inca n a aflat ca asta se datoreaza reformei institutionalizate a fostul presedinte Basescu?Astea sunt maretele realizari ale guvernarii basescu -boc,iohanis -ciolos!!!

Lăsați un mesaj